Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Conferințe clericale în Episcopia Maramureșului și Sătmarului
La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, au început marţi, 28 mai, conferințele preoțești de primăvară, prezidate de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Au participat peste 250 de preoți din protopopiatele Baia Mare, Lăpuș și Chioar.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. De asemenea, a fost săvârşit un Te Deum, slujba fiind urmată de un parastas în care a fost pomenit Arhiepiscopul Justinian Chira, care s-a născut în urmă cu 103 ani, în localitatea Plopiș, iar cu acest prilej a avut loc și un moment de evocare a personalității sale.
Referatul conferinţei, „Lucrarea social-filantropică a Bisericii. O Biserică mereu vie prin membrii săi, relevantă prin faptele sale pentru oameni şi comunităţile lor”, a fost susţinut de arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar.
La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a făcut comunicări de ordin administrativ bisericesc, pastoral-misionar şi cultural-teologic.



.jpg)
