Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 3 şi 6 iunie 2013 se vor desfăşura cele două sesiuni ale Conferinţei pastoral-misionare semestriale de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, cu tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - promotori ai libertăţii religioase şi susţină-tori ai Bisericii“.
Clericii din protopopiatele I, II şi III Capitală, Ilfov Nord şi Ilfov Sud, împreună cu exarhii, stareţii, stareţele şi preoţii de caritate din Bucureşti şi judeţul Ilfov, se vor întruni luni, 3 iunie, începând cu ora 10:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului Patriarhiei.
Întrunirea preoţilor şi diaconilor din protoieriile Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte şi Urlaţi, a exarhilor locali, stareţilor, stareţelor şi a clerului de caritate din judeţul Prahova va avea loc joi, 6 iunie, de la ora 10:00, în Sala Filarmonicii „Paul Constantinescu“ din Ploieşti. Ambele sesiuni sunt precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum. Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie şi Te Deum-ul, începând cu ora 8:00, la Bucureşti, în Catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon“ - Nou, şi la Ploieşti, în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Cu această ocazie va fi lansat şi volumul „Sfinţii Împăraţi Cons-tantin şi Elena - promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii“. Fiecare participant la conferinţă va primi, ca dar al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, câte un exemplar din volumul amintit.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor