Profesorul american Ryan Nash de la Universitatea din Ohaio a susţinut, în data de 15 octombrie, o conferinţă pe tema „Bioetică şi îngrijiri paliative“ la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din Cluj Napoca. La eveniment a fost prezent şi Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, cadre medicale şi angajaţi ai centrului, precum şi reprezentanţi din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi ai Centrului de Bioetică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.
Profesorul Ryan Nash va susţine mai multe conferinţe la Cluj-Napoca, în cadrul unui parteneriat între Centrul de Bioetică al Universităţii „Babeş-Bolyai“ şi Universitatea din Ohio. Prelegerile au loc la Centrul de Bioetică din Cluj-Napoca, în 16 şi 17 octombrie, începând cu ora 14:00. La conferinţele profesorului Ryan Nash sunt invitaţi să participe masteranzi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi ai Universităţii de Medicină, dar şi rezidenţi sau medici clujeni.
Ryan Nash a studiat medicina la Universitatea din Huston şi s-a specializat în medicină paliativă. De-a lungul carierei a îngrijit peste 5000 de bolnavi în stadiu terminal. De câţiva ani este membru al Bisericii Ortodoxe, iar în prezent lucrează la un proiect privind medicina creştină, prin care încearcă realizarea unei sinteze între teologie şi medicina. (Alexandra Andereş)