După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţe preoţeşti în Protopopiatele Tg. Neamţ şi Roznov
La sediul Protopopiatului Tg. Neamţ a avut loc joi, 18 iunie 2009, şedinţa lunară cu preoţii. Tema acestei întruniri a fost „Taina Sfintei Spovedanii“ şi a fost susţinută de pr. Mugurel Ungureanu, de la parohia Răbâia. „Această temă a fost aleasă întrucât suntem în perioada postului «Sf. Ap. Petru şi Pavel». După susţinerea temei, preoţii au adus completări privind acest moment sfânt, de foarte mare importanţă, dintre preot, credincios şi Hristos, Care este de faţă. De asemenea, s-au prezentat preoţilor anumite probleme administrative“, a declarat pr. Ioan Dogariu, protoiereu al Protopopiatului Tg. Neamţ.
Tot joi a fost şedinţă de protopopiat la Roznov. A fost susţinută tema „Opera Sf. Grigorie de Nazianz“ de către pr. Constantin Damian, de la parohia Ruseni 2. Apoi, pr. Bogdan Frăsilă a prezentat situaţia Programului „Hristos împărtăşit copiilor“. „Au fost prezentate câteva reglementări liturgice la slujba în sobor, precum şi alte probleme administrative“, a declarat pr. Vasile Ţoc, protoiereu al Protopopiatului Roznov. (C.C.)



.jpg)
