În semn de recunoștință față de Dumnezeu, Dătătorul vieții, și din dorința de a cinsti memoria părinților săi, marți, 3 noiembrie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit
Conferinţe preoţeşti la Haţeg şi Petroşani
Întrunirile preoţeşti de toamnă pentru reprezentanţii parohiilor din protopopiatele Haţeg şi Petroşani au continuat marţi, 16 noiembrie şi miercuri 17 noiembrie, în Episcopia Devei şi Hunedoarei. În cadrul conferinţei au fost dezbătute probleme legate de patrimoniul bisericesc. Dezbaterile au fost moderate de către părintele Miron Pârva, responsabil al Sectorului Patrimoniu şi construcţii bisericeşti din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. (arhid. Cristian Dinculeană)



.jpg)
