Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Conferinţe teologice la Arad
În cadrul celei de-a treia ediţii a Simpozionului Internaţional "Research and Education in Innovation Era" ("Cercetare şi educaţie în era inovării"), organizat de Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, a fost găzduită o sesiune de conferinţe teologice, în zilele de 11 şi 12 noiembrie, la Facultatea de Teologie "Ilarion V. Felea". Diversitatea temelor abordate a vizat probleme de teologie sistematică, biblică, istorică şi practică, urmate de discuţii interesante la care au participat, cu viu interes, studenţi ai facultăţii. Toate contribuţiile ştiinţifice vor fi reunite într-un volum ce se va edita în limba engleză. (pr. Filip Albu)



.jpg)
