Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Congres Naţional „Hristos împărtăşit copiilor“
La Palatul Patriarhiei va avea loc, la începutul lunii septembrie, al treilea Congres Naţional "Hristos împărtăşit copiilor". La eveniment vor participa inspectorii eparhiali pentru cateheză din fiecare eparhie, reprezentanţi din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, din Organizaţia World Vision, ai Secretariatului de Stat pentru Culte, informează Radio TRINITAS şi BASILICA. Congresul Naţional "Hristos Împărtăşit Copiilor" îşi propune o dezbatere pe tema eficienţei acestui proiect şi să caute soluţii pentru o parte din problemele cu care preoţii s-au confruntat până în acest moment. De asemenea, va fi prezentat proiectul "Alege şcoala 2", care îşi propune prevenirea şi scăderea abandonului şcolar.



.jpg)
