Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
Consfătuire pe probleme sociale la Arad
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în aceste zile se desfăşoară la Arad o nouă întâlnire a echipei manageriale cu coordonatorii judeţeni în cadrul proiectului "Implicarea preoţilor şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei". În cadrul discuţiilor vor fi abordate aspecte privind stadiul implementării proiectului la împlinirea a şase luni de la demararea lui, precum şi cele referitoare la planul de activităţi pentru semestrul al doilea, detalii privind practicile ce trebuie urmărite de managerii judeţeni în perioada imediat următoare. Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că se apropie de sfârşit cursurile în vederea certificării ca manager de proiect a celor 460 preoţi sau reprezentanţi ai parohiilor, motiv pentru care s-a insistat asupra modalităţilor efective de dezvoltare a capacităţii comunităţilor parohiale ortodoxe din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş şi Timiş, de a genera şi implementa proiecte social-economice în scopul dezvoltării durabile şi echilibrate de reţele integrate pentru servicii sociale. (Pr. Mircea Bupte)