După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Consiliere şi sprijin pentru nevoiaşi
Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (CCSFAD), coordonat de către Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, a oferit în luna octombrie sprijin material şi financiar pentru depăşirea situaţiilor de criză pentru următoarele categorii de beneficiari: 19 copii, 3 persoane vârstnice, 3 persoane aflate în dificultate, 12 familii aflate în dificultate şi 4 persoane cu dizabilităţi, din municipiul Slobozia şi din localităţile învecinate, informează www.sf-esc.ro. De asemenea, în cadrul centrului au fost organizate săptămânal meditaţii la limba şi literatura română şi la matematică şi au fost efectuate aplicaţii practice interactive la limba engleză şi la limba franceză, pentru 18 copii înscrişi în ciclul primar şi pentru 12 copii înscrişi în ciclul gimnazial, aflaţi în risc de abandon şcolar. Aceste activităţi au mobilizat profesori voluntari din Slobozia, care s-au alăturat proiectelor iniţiate de către Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, în vederea ajutorării familiilor aflate în dificultate. Centrul de consiliere şi sprijin pentru familiile aflate în dificultate îşi desfăşoară activitatea în Centrul socio-cultural „Episcopul Damaschin“ al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, fiind acreditat prin Decizia nr. 84/18 octombrie 2012, ca furnizor pentru următoarele tipuri de servicii sociale: identificarea şi evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale şi de grup, consiliere socială şi informare juridică, promovare relaţii sociale (socializare), informare în domeniul social despre drepturi şi obligaţii, sprijin de urgenţă în vederea reducerii situaţiilor de criză şi sprijin emoţional, după caz, consiliere psihologică. (Şt. Sfarghie)



.jpg)
