Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Consiliu eparhial şi Adunare eparhială
În zilele de 17-18 ianuarie, la Reşedinţa arhiepiscopală şi la Centrul eparhial din Arad, s-au derulat lucrările Consiliului şi ale Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Aradului, moment de bilanţ anual desfăşurat potrivit rânduielilor bisericeşti şi bun prilej de a prezenta rezultatele obţinute în domeniile: administrativ-bisericesc, cultural-pastoral, economic şi de asistenţă social-filantropică din eparhie în anul 2013.
Întruniţi în şedinţă ordinară, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, membrii aleşi ai Consiliului eparhial împreună cu membrii Permanenţei Consiliului eparhial şi protopopii eparhiei au avut ca punct principal pe ordinea de zi audierea, analizarea şi definitivarea rapoartelor generale ale sectoarelor Administraţiei eparhiale, în vederea prezentării acestora spre ratificare Adunării eparhiale.
În deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a salutat pe cei prezenţi şi a subliniat importanţa acestei şedinţe de analiză şi bilanţ asupra unei activităţi desfăşurate pe parcursul unui an, cu concluziile şi măsurile ce se vor adopta pentru o activitate susţinută în viitor. Sub coordonarea Înaltpreasfinţiei Sale, lucrările s-au desfăşurat pe parcursul întregii zile.
Părintele protos. Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc, a prezentat raportul general asupra activităţii din Sectorul administrativ-bisericesc: situaţia statistică a unităţilor şi a lăcaşurilor de cult din cuprinsul eparhiei, a personalului bisericesc deservent, după vechime şi grade profesionale de încadrare, activitatea de pregătire şi perfecţionare a clerului, activitatea liturgică, canonică, juridică şi disciplinară în cuprinsul eparhiei, situaţia numirilor, încadrării, completării posturilor clericale şi neclericale, viaţa monahală, alte probleme care intră în competenţa administrativ-bisericească.
Protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural, a prezentat raportul anual al Sectorului cultural-educaţional. În cele opt capitole ale raportului a fost evidenţiată activitatea pastoral-misionară la nivelul Centrului eparhial, la protopopiate şi parohii, desfăşurată sub auspiciile „Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“ şi ale „Anului comemorativ Dumitru Stăniloae“, activitatea educaţională în şcolile teologice ale eparhiei şi cea de predare a religiei în şcoli, relaţiile interconfesionale, activitatea de perfecţionare în latura cultural-teologică prin editarea şi desfacerea lucrărilor teologice şi a cărţii religioase, activitatea mass-media, conservarea patrimoniului bisericesc cultural mobil şi imobil, activitatea bibliotecii şi arhivei eparhiale.
Părintele Teodor Faur, consilier economic, în raportul cu darea de seamă pe anul 2013, a supus analizei situaţia economică a eparhiei, bugetul anual de venituri şi cheltuieli, administrarea imobilelor eparhiale, gestionarea întregului patrimoniu bisericesc la nivelul parohiilor, la protopopiate şi la Centrul eparhial. De asemenea, o atenţie deosebită a fost acordată respectării disciplinei financiare la oficiile protopopeşti, în mod special achitării sarcinilor sociale asupra drepturilor salariale ale personalului bisericesc.
Activitatea eparhială din anul 2013 desfăşurată în Sectorul social a fost cuprinsă în raportul general prezentat de către pr. Gabriel Mariş, consilier social. Au fost prezentate principalele coordonate ale unei preocupări susţinute în latura social-filantropică şi de caritate creştină: coordonarea activităţii de acordare a asistenţei religioase în instituţii bugetare, la protopopiate şi parohii, a activităţilor şi proiectelor cu caracter caritabil, educaţional sau umanitar iniţiate în cadrul Sectorului social.
După prezentarea şi analizarea rapoartelor anuale ale sectoarelor Consiliului eparhial, şedinţa a continuat cu soluţionarea unor probleme curente care intră în competenţa acestui for deliberativ eparhial: ratificarea înfiinţării unor parohii, rearondarea altora, numiri şi transferări de personal bisericesc.
Şedinţa Adunării eparhiale
Sâmbătă, 18 ianuarie, în sala de lectură a bibliotecii Centrului eparhial, s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale, organul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, economice, social-filantropice şi patrimoniale ale eparhiei.
Lucrările au fost precedate, conform rânduielii statornicite, de slujba de Te Deum, oficiată de către un sobor de preoţi în Paraclisul „Sfânta Treime“ al Reşedinţei arhiepiscopale, la care a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de membrii Adunării eparhiale şi de cei ai Permanenţei Consiliului eparhial.
În cuvântul rostit în deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, preşedintele Adunării eparhiale, a făcut o retrospectivă sintetică, arătând cele mai importante realizări administrative, cultural-pastorale, economice şi sociale ale eparhiei, care au marcat anul 2013. După aceea, în lumina programului-cadru elaborat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a prezentat obiectivele stabilite pentru anul 2014, declarat în Patriarhia Română „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.
În continuarea întâlnirii, pr. arhim. dr. Teofan Mada, vicar administrativ, a dat citire Raportului de sinteză al activităţii sectoarelor Administraţiei eparhiale pe anul 2013.
După citirea mesajelor îndătinate, de fiască ascultare şi conlucrare la întărirea vieţii bisericeşti, transmise din plenul Adunării eparhiale, Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, şi Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi a procesului-verbal al ultimei şedinţe, lucrările au continuat pe comisii: administrativ-bisericească, cultural-educaţională, economică, socială şi de validare. În cadrul comisiilor, după analizarea rapoartelor generale de activitate, au fost elaborate proiecte de hotărâri, cărora li s-a dat citire în plenul Adunării eparhiale. După luările de cuvânt ale pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad; prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii Vasile Goldiş“; ec. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad; ec. Iosif Matula; I. Micurescu; Teodor Păiuşan ş.a., asupra unor aspecte din conţinutul acestora, proiectele de hotărâri au fost aprobate în unanimitate, devenind astfel acte normative cu aplicabilitate în întreaga eparhie.
În încheiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mulţumit tuturor membrilor Adunării eparhiale pentru contribuţia adusă bunei desfăşurări a lucrărilor, cu îndemnul ca cele propuse să devină înfăptuire, spre folosul întregii eparhii.