Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Consultaţii oftalmologice gratuite în Parohia Plopi - Timişoara
Vineri, 30 martie, la Parohia ortodoxă română Plopi - Timişoara s-au făcut consultaţii oftalmologice gratuite pentru enoriaşii cu posibilităţi materiale reduse şi s-au oferit ochelari de vedere pentru cei cu afecţiuni oculare. Aceasta este o doua etapă dintr-un program de colaborare al parohiei cu organizaţia de binefacere a Clubului Lions din Timişoara, care a mai oferit un astfel de ajutor şi în toamna anului trecut, când au fost examinate 40 de persoane cu probleme oftalmologice şi s-au distribuit aproximativ 60 de perechi de ochelari gratuit. Acum au făcut peste 50 de controale oftalmologice gratuite şi s-au pus la dispoziţia enoriaşilor sute de perechi de ochelari.
"Această acţiune umanitară, posibilă cu ajutorul unor oameni de bine, precum doctorul Ramona Bujac, care a făcut examinările oftalmologice, şi domnul Ilie Aurel Grapini, enoriaş al parohiei noastre, cel care are meritul de a fi iniţiat o astfel de acţiune, face parte din programul de acţiuni sociale pe care le desfăşurăm în parohie, atât în perioada de post, dar şi în tot anul bisericesc", ne-a declarat părintele Zaharia Pereş, parohul bisericii.



.jpg)
