După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Contribuție importantă la teologia și misiunea ortodoxă
Volumul „Teologie și misiune creștină” cuprinde cele mai importante contribuții academice la aprofundarea spiritualității și culturii ortodoxe ale Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, ca reprezentant al mediului academic românesc, atât ca profesor universitar, cât și ca membru al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Studiile și articolele științifice cuprinse în volum ne descoperă laturile pastoral-misionară, cultural-științifică și academică ale Înaltpreasfinției Sale, care s-a remarcat în diferitele domenii ale teologiei, mai cu seamă în ceea ce privește dialogul intercreștin și interreligios, și a aprofundat mărturia creștină în contemporaneitate.
Cu subtilitate, stăpânind limbajul nuanțelor teologice și, de asemenea, foarte bun cunoscător al provocărilor actuale, Înaltpreasfinția Sa ne oferă fundamente solide pentru viața contemporană, din care transpar mireasma Ortodoxiei autentice, luminată atât de duhul Părinților Bisericii, cât și de cele mai noi direcții și frământări ale teologiei academice.
În prefața volumului, părintele prof. dr. Ioan Sauca, de la Universitatea din Geneva, rezumă cel mai concis contribuția autorului, atunci când spune: „Personalitatea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon este bine cunoscută în România. În mai multe rânduri, mass-media a descris activitatea și realizările de excepție ale Înaltpreasfinției Sale, numindu-l ambasador al Bisericii Ortodoxe Române și excelent organizator al unor importante evenimente naționale și internaționale”.
Lucrarea are 536 de pagini și a apărut sub patronajul editurilor Bibliotheca și Valahia University Press. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei)



.jpg)
