Proiectul educațional „Cu Dumnezeu în vers și slovă”, aflat la a IV-a ediție, inclus în Calendarul activităților educative municipale din Bucureşti, s-a desfășurat de-a lungul a șase luni, din decembrie 2025 până în iunie 2026, adunând laolaltă profesori coordonatori, reprezentanți a 57 de școli și licee și 430 de elevi. Luni, 8 iunie, în biserica Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală a avut loc premierea câştigătorilor.
Copii și părinți la cea de-a doua ediție a Festivalului Familiei
Sâmbătă, 10 septembrie, copii și părinți s-au strâns în număr mare în Parcul Copou din Iași, la a doua ediție a Festivalului Familiei. Evenimentul, organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor în parteneriat cu Primăria Iaşi şi Ateneul Naţional Iaşi, a reunit o gamă largă de activități recreative și de momente artistice.
Cei mici și cei mari au participat, printre altele, la ateliere de lectură, ilustrare de carte, caligrafie, pictură, ateliere de balet și muzică, șah, meciuri, jocuri de cunoaștere, orientare urbană, arts and crafts, cusătură pe etamină, robotică, ateliere de științe cu experimente chimice distractive. De asemenea, a existat o Stație de Ecologie Relațională, s-au făcut consultanță în alăptare și babywearing, activități specifice perioadei 1-3 ani, educație pentru sănătate, ateliere de îngrijire a părului, au fost confecționate produse din ceară de albine și miere și paste artizanale în familie. „Au fost foarte multe activități. Am avut 30 de parteneri care au acceptat provocarea și invitația de a fi alături de noi, în Parcul Copou - și pentru asta le mulțumim. De asemenea, le mulțumesc tuturor artiștilor care au acceptat să participe la Festivalul Familiei”, a spus pr. Dragoș Bălinișteanu, reprezentantul Pro Vita Iași.
Au animat atmosfera din Parcul Copou: Corul de copii al municipiului Iași, Corul Marii Uniri, Ansamblul folcloric de copii și tineret „Florile Moldovei” din cadrul Ansamblului artistic profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași, trupa „Ametist” - cu un moment de teatru, „Romeo și Julieta”, artiștii Irina și Eugen Toboș, dar și Soprano Music Academy.



.jpg)
