După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Copiii au plantat puieţi la mănăstirea din Floreşti
Copiii din Parohia "Duminica Tuturor Sfinţilor" din Floreşti, Protopopiatul Cluj II, însoţiţi de pr. paroh Horea Petrea, au participat la acţiunea de plantare de puieţi la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" din Floreşti, ca rod al colaborării între parohie, mănăstire şi Ocolul Silvic Cluj. Ziua s-a încheiat cu o rugăciune de mulţumire în biserica mănăstirii, daruri de suflet şi o masă pregătită special pentru copii, din partea mănăstirii. La sărbătoarea Floriilor, în biserica parohiei au fost premiaţi participanţii la concursul "Şcoala mea" din cadrul proiectului naţional "Alege şcoala!". Au participat elevi de la şcolile "O. Goga" şi "I. Haţieganu". De asemenea, s-a vernisat expoziţia "Învierea lui Hristos" cu lucrări realizate de copii.



.jpg)
