Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Copiii de la „Aripi de lumină“, premiaţi la Biblioteca „Aman“
Un grup de 20 de copii de la Centrul social de zi pentru copii "Aripi de lumină" din Craiova, al Asociaţiei "Vasiliada", au participat vineri, 31 august, la o festivitate de premiere găzduită de Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova. Evenimentul a marcat încheierea programului educativ "Biblioteca din vacanţă", care s-a desfăşurat în perioada vacanţei de vară. Micuţii au primit daruri din partea bibliotecii şi diplome de participare la acest proiect. De asemenea, cei 20 de participanţi şi-au expus la bibliotecă lucrările realizate în cadrul atelierelor de creaţie. (Gabriela Popescu)



.jpg)
