Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Copiii i-au colindat pe profesori la Buzău
În pragul sărbătorilor de Crăciun, copiii de la grădiniţa care funcţionează în cadrul Liceului cu Program Sportiv "Iolanda Balaş-Söter" din Buzău au primit Sfânta Împărtăşanie în Biserica "Sfântul Apostol Andrei", din vecinătatea liceului. După ce au mers la biserică, copiii, însoţiţi de educatoare, i-au colindat pe profesori şi pe colegii lor mai mari de la şcoala generală şi de la liceu. Îmbrăcaţi în costume, micii colindători au cântat colinde şi cântece tradiţionale şi au fost răsplătiţi de profesori cu daruri şi dulciuri. "De câţiva ani, este o tradiţie de sărbători la noi în liceu ca cei mai mici de la grădiniţă, după ce merg la biserică pentru a se împărtăşi, să vină la profesori pentru a-i colinda şi vesti bucuria Crăciunului. Este un moment deosebit de frumos pe care educatoarele de la grădiniţă îl pregătesc cu copiii din timp, iar noi, colectivul profesoral, ne bucurăm să le răsplătim dăruirea lor cu dulciuri şi cadouri", ne-a spus Ilie Lăcrămioara, directoarea liceului. (M.N.)



.jpg)
