Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Copiii matematicieni din Parohia Giarmata
În cadrul Parohiei ortodoxe române Giarmata, prin grija părintelui Ştefan Marcu, au loc o serie de acţiuni menite să apropie pe cei mai mici de sfânta Biserică. Aici se desfăşoară proiectele "Matematica pentru toţi" şi "Hristos împărtăşit copiilor", la care participă o mare parte din copiii credincioşi ai parohiei.
Parohia ortodoxă română Giarmata, prin contribuţia deosebită a profesorului Ene Remus Daniel, a iniţiat un proiect numit "Matematica pentru toţi", prin care se urmăreşte familiarizarea copiilor de la Şcoala Generală cu clasele I-VIII din Giarmata cu matematica. Astfel, s-a semnat un protocol de colaborare între parohie şi instituţia de învăţământ, reprezentată prin directoarea Mihaela Petrov, iar în fiecare sâmbătă, în laboratorul INFO 1, se desfăşoară orele de matematică, de la ora 12:30, cu elevii claselor V-VI, şi de la ora 14:30, cu elevii claselor VII-VIII, unde profesorii de matematică Ene Remus Daniel şi Ciora Gabriel îi învaţă pe copii matematica într-un mod atractiv şi antrenant. Concurs matematic Începând cu anul 2010, s-a organizat primul concurs de matematică, iar copiii care au participat au fost recompensaţi pentru rezultatele obţinute. "Intenţionăm să organizăm şi anul acesta concursul de matematică, ediţia a II-a. Anul trecut a fost o premieră pentru noi toţi, iar copiii au fost răsplătiţi după rezultatele obţinute cu sume consistente şi materiale didactice necesare, precum cărţi, CD-uri cu aplicaţii matematice, care să stimuleze şi mai mult dragostea lor pentru această disciplină. Astfel, în luna martie, se va organiza acest concurs, iar premiile vor fi oferite de către parohia noastră", ne-a declarat părintele Ştefan Marcu. Aceste cursuri gratuite sunt menite să-i ajute pe tinerii elevi şi să le dezvolte simţul practic, iar cei implicaţi încearcă, în acest mod, să creeze punţi de legătură între Biserică şi Şcoală, concomitent să promoveze valorile cultural-educative. "Hristos împărtăşit copiilor" la grădiniţă De asemenea, parohia mai are un protocol de colaborare cu şcoala din comună - în care este implicată prof. Anca Benea, absolventă a Facultăţii de Teologie din Timişoara, care încearcă aplicarea proiectului-pilot "Hristos împărtăşit copiilor" - şi la grădiniţa din Parohia Giarmata. Astfel, în fiecare vineri, Anca Benea este prezentă în mijlocul copiilor şi le împărtăşeşte cunoştinţele religioase specifice vârstei lor, vizând prin acesta apropierea de Biserică a copiilor implicaţi. Pe lângă acestea, părintele Ştefan Marcu a arătat că doreşte extinderea ariei meditaţiilor la limbile străine şi limba română.