„Corabia era amvon de pe care Iisus predica mulțimilor”

În Duminica a 18-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit, la sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, un cuvânt de învățătură în care a evidențiat faptul că textul evanghelic din această zi ne arată, în esență, că „întâlnirea cu lucrarea lui Dumnezeu face din pescari Apostoli”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat, în deschiderea cuvântului, care sunt cele trei învățături principale care se desprind din pasajul evanghelic citit în această zi: „În primul rând, pescuirea minunată din Evanghelia de astăzi este o pregătire a ucenicilor pentru a deveni pescari de oameni, adică slujitori ai Evangheliei lui Hristos și ai Bisericii Sale. În al doilea rând, corabia de pe mare din care Iisus predică mulțimilor este prefigurarea Bisericii lui Hristos, iar mulțimea peștilor adunați din mare în corabie reprezintă mulțimea oamenilor din lume care se adună în Biserica lui Hristos prin lucrarea Apostolilor. În al treilea rând, în lucrarea de slujire a Bisericii lui Hristos contează mai întâi harul sau ajutorul lui Dumnezeu, și apoi priceperea sau efortul omului. Iar harul lui Dumnezeu se dăruiește oamenilor smeriți, ascultători și harnici”.

Preafericirea Sa a pus în lumină că această corabie din care a predicat Mântuitorul este o prefigurare a Bisericii Sale, locul prezenței și lucrării Sale în lume: „Corabia de pe mare prefigura Biserica lui Hristos în lume. Iisus a intrat în corabia lui Simon Petru și a cerut acestuia să depărteze puțin corabia de la țărm, pentru ca El, șezând în corabie, să învețe mulțimile adunate pe malul mării. În felul acesta, corabia era amvon de pe care Iisus predica mulțimilor așezate pe țărm. Astfel, mai întâi Domnul Iisus Hristos a învățat mulțimile binevestindu-le Evanghelia Împărăției cerurilor sau vestea cea bună a mântuirii. Predica lui Iisus șezând în corabie era o prefigurare a tainei Bisericii prezente în lumea aceasta, precum o corabie plutind pe marea uneori liniștită, alteori învolburată. Biserica este corabia mântuirii care îi trece pe oameni din lumea aceasta pământească, în care viața omului este amestecată cu păcatul și cu moartea, pe țărmul celălalt al existenței, în viața cerească, veșnică, în Împărăția lui Dumnezeu, care este, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, «dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt» (Romani 14, 17). Deci, Iisus, șezând în corabie și predicând mulțimilor Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, prefigurează prezența și lucrarea Sa în Biserica Sa de-a lungul veacurilor”.

În continuare, Patriarhul României a explicat că cele două pescuiri minunate prezentate în Sfânta Evanghelie reliefează două dimensiuni ale tainei Bisericii: cea istorică, de dinainte de Învierea de obște, și cea eshatologică, de după aceasta: „Cele două corăbii pline de pește au fost înțelese de unii Sfinți Părinți ca având un înțeles profetic pentru taina Bisericii. Fericitul Augustin spune că Iisus a poruncit de două ori ucenicilor Săi ca să pescuiască, și așa, la porunca lui Iisus, s-au realizat două pescuiri minunate: prima, înainte de pătimirile lui Iisus Hristos, când ucenicii au prins mulțime nenumărată de pești, buni și răi, iar a doua pescuire minunată a avut loc după Învierea lui Hristos, când ucenicii au prins un număr precis de pești mari și buni, spune Evanghelia după Ioan, și anume 153 de pești. La prima pescuire era o mulțime nenumărată, iar la a doua un număr precis: 153. Prima pescuire minunată, spune Fericitul Augustin, «arată taina Bisericii înainte de Învierea de obște sau universală, iar a doua pescuire minunată arată taina Bisericii după Învierea și Judecata Universală, adică Biserica drepților din ceruri». Prima pescuire arată taina Bisericii în care sunt prezenți și oameni buni, și răi. Toți sunt creștini prin botez, dar nu toți au aceeași viețuire și nu au toți aceleași fapte bune, de aceea sunt amestecați. După Învierea de obște și Judecata de apoi, nu mai sunt amestecați cei buni cu cei răi, ci drepții vor intra în Împărăția cerurilor și numărul lor este cunoscut. Și aici simbolul acesta, 153, arată că sunt numărați, e un număr definit al drepților care intră în Împărăția cerurilor. Nu e vorba aici de o apocatastază origenistă, adică de intrarea tuturor, chiar unii împotriva voinței lor, să fie mântuiți”.

În cele din urmă, Părintele Patriarh Daniel a arătat că harul dumnezeiesc încununează nu simpla osteneală, ci smerenia născută din aceasta: „Domnul Iisus Hristos nu a săvârșit minunea pescuirii copleșitoare pentru niște pescari leneși, care au dormit toată noaptea, ci această minune s-a făcut pentru pescari harnici, care s-au ostenit toată noaptea, dar, pentru că nu au prins nimic, s-au smerit mult. Abia atunci când i-a aflat în stare de oboseală după multă osteneală și în stare de smerenie după un mare eșec, Hristos Dumnezeu le-a dăruit ajutorul Său, care face minuni. În această privință, Sfântul Isaac Sirul spune că Dumnezeu dăruiește harul Său pentru smerenia care vine din multe osteneli: «Până nu se smerește omul, nu ia plata lucrării sale. Iar răsplata nu se dă lucrării, ci smereniei. Deci răsplata nu se dă virtuții, nici ostenelii pentru ea, ci smereniei ce se naște din ele. Aproape este harul de smerita cugetare». Prin urmare, Evanghelia de astăzi ne învață că Dumnezeu cunoaște atât ostenelile omului, cât și limitele și neputințele lui, dar îl învață pe om să Îi ceară ajutorul Lui, să lucreze împreună cu El, să se bucure de iubirea Lui milostivă în stare de smerenie și recunoștință. Totdeauna avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, nu numai când ne simțim mai puțin pregătiți, ci și când suntem foarte bine pregătiți trebuie să ne rugăm Lui. Dumnezeu îl iubește foarte mult pe fiecare om smerit care Îi cere ajutorul Său, lucrează în comuniune de iubire cu El și se străduiește să fie harnic și darnic, fiindcă întreaga viață este darul lui Dumnezeu pentru oameni și trebuie trăită ca dăruire de sine lui Dumnezeu și oamenilor, ca iubire smerită, darnică sau generoasă”.