Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Corul „Symbol“, în turneu în Belgia
În perioada 11-23 decembrie 2009, Corul „Symbol“ al Patriarhiei Române va efectua un turneu în Belgia, susţinând 10 concerte în oraşele: Knokke, Wenduine, Bruges, Edegem, Herentals, Diest, Kasterlee, Beerse, Bruxelles, Oudenaken. Pe 13 decembrie va interveni cu cântări ortodoxe la slujba de la biserica din Wenduine şi va da răspunsurile pe 20 decembrie la Sfânta Liturghie de la biserica ortodoxă „Sf. Nicolae“ din Bruxelles. După cum ne-a spus dirijorul corului, diac. prof. Jean Lupu, în cadrul acestui turneu, symboliştii vor fi primiţi la primării, vor avea întâlniri cu parlamentari şi alte oficialităţi, dar vor împleti utilul cu plăcutul, vizitând mai multe obiective turistice din Belgia.



.jpg)
