În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
„Creaţia“, principala temă a întâlnirii comune CEC - CCEE
Întrunirea Comitetului Comun al Conferinţei Bisericilor Europene (CEC) şi Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), ce s-a desfăşurat la Esztergom, în Ungaria, la Seminarul romano-catolic „Sfântul Adalbert“, a avut loc în perioada 19-22 februarie 2009. La această întâlnire, care se desfăşoară anual, au participat delegaţi din partea Bisericilor creştine din Europa, care fac parte din cele două foruri ecumenice. La întrunire a participat şi Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, reprezentantul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum şi părintele Viorel Ioniţă, secretar pentru studii al CEC, reprezentând Biserica Ortodoxă Română.
Întrunirea Comitetului Comun al CEC - CCEE s-a desfăşurat, potrivit programului, în cadrul a şapte sesiuni de discuţii, pe diverse teme comune. În timpul primei sesiuni, din seara zilei de 19 februarie, de deschidere, cei doi preşedinţi, Pastorul Jean-Arnold de Clermont, preşedintele CEC, şi Eminenţa Sa Cardinalul Erdo Peter, preşedinte al CCEE, au rostit cuvântări de deschidere şi bun venit. S-a trecut la adoptarea programului şi agendei întâlnirii, aprobarea minutei întâlnirii din anul 2008 a Comitetului Comun CEC - CCEE de la Londra şi prezentarea calendarului comun CEC - CCEE. Necesitatea unei întâlniri la nivel global a Bisericilor, cu privire la problemele de ordin ecologic Sesiunile a doua şi a treia, din cursul zilei de 20 februarie, au dezbătut principala temă a întrunirii, respectiv „Creaţia“, pe marginea căreia participanţii au discutat intens. Interesul tuturor s-a centrat pe problematica creaţiei văzută din perspectiva protejării mediului înconjurător, a ecologiei în general, mai ales în contextul actualei crize financiare mondiale. S-a exprimat necesitatea unei întâlniri la nivel global a Bisericilor, cu privire la problemele de ordin ecologic cu care se confruntă lumea. În cadrul sesiunii a patra, desfăşurată în după-amiaza zilei de 20 februarie, s-a trecut la prezentarea liniilor directoare ale întâlnirilor şi cooperării dintre CEC şi CCEE, precum şi a unui raport privind receptarea şi urmările deciziilor luate la cea de-a treia Adunare Ecumenică de la Sibiu, din anul 2007. Sesiunea a cincea, ultima din cadrul zilei de vineri, 20 februarie, a avut ca punct central de discuţie un raport al Comitetului Comun CEC - CCEE, privitor la relaţia cu lumea islamică din Europa. S-a hotărât ca acest raport să fie trimis spre studiu tuturor Bisericilor membre ale CEC şi Conferinţelor Episcopale membre ale CCEE. Sesiunea a şasea, din ziua de sâmbătă, 21 februarie, a abordat problemele ce se află în discuţie pe ordinea de zi a instituţiilor europene de la Bruxelles, precum avortul, fertilizarea in vitro ş.a. S-a arătat îngrijorarea faţă de credibilitatea în expansiune de care se bucură, la Bruxelles, diversele organizaţii şi mişcări ale minorităţilor sexuale şi ale partidelor umanist-atee. De asemenea, s-a exprimat importanţa conlucrării dintre Bisericile creştine la nivel eu-ropean şi necesitatea emiterii unui punct de vedere comun, pentru fiecare problemă în parte, care să fie transmis în mod ferm Parlamentului European şi celorlalte instituţii europene. Tot în cadrul acestei sesiuni, s-a făcut prezentarea celei de-a 13-a adunări generale a CEC, ce se va desfăşura la Lyon, în Franţa, în perioada 15-21 iulie 2009. În ultima zi a întrunirii propriu-zise, sâmbătă, 21 februarie 2009, în cadrul celei de-a şaptea sesiuni, a fost redactat un document comun al CEC - CEEE cu privire la tema „Creaţie“, în care sunt evidenţiate, în mod sintetic, principalele concluzii exprimate de participanţi în cadrul întrunirii, pe care îl prezentăm în continuare. Problema ecologică - o reflectare a crizei spirituale a umanităţii Astfel, documentul arată că tema „Creaţie“ a fost aleasă spre dezbatere avându-se în vedere recomandările adunărilor ecumenice de la Basel, Graz şi Sibiu. Se arată că problema ecologică este, de fapt, o reflectare a crizei spirituale a umanităţii şi că omul este chemat să fie un protector al creaţiei, şi nu exploatator şi distrugător al acesteia. S-a punctat şi faptul că fiecare Biserică în parte are datoria de a-şi conştientiza proprii credincioşi cu privire la proble-mele ecologice şi de a întreprinde cât mai multe acţiuni de informare care să vizeze reducerea emisiei de CO2 în atmosferă. O altă hotărâre a Comitetului Comun al CEC - CCEE a fost aceea de a insista asupra sărbătoririi, în ca-drul Bisericilor din Europa, a perioadei dintre 1 septembrie-4 octombrie a fiecărui an, ca zile ale ecologiei. În final, s-a adresat un mesaj către fiecare Biserică în parte, de a-şi aduce contribuţia şi a-şi implementa influenţa pe care o are în legătură cu Conferinţa pe probleme climatice a ONU, ce se va desfăşura la Copenhaga, în luna decembrie 2009. La finalul întrunirii, s-a hotărât ca întâlnirea Comitetului Comun al CEC - CCEE din anul 2010 să aibă loc în perioada 8-11 martie, având ca temă „Migraţia“. Se doreşte ca locul desfăşurării întrunirii din 2010 să fie într-o ţară ortodoxă, Patriarhia Ecumenică, prin vocea IPS Mitropolit Ghenadios de Sassima, şi Biserica Ortodoxă din Albania, prin vocea Preafericitului Părinte Anastasios, exprimându-şi disponibilitatea de a fi gazde ale viitoarei întruniri. (Sectorul Relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române)