Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Credincioşii din Parohia Uivar în pelerinaj duhovnicesc

Credincioşii din Parohia Uivar în pelerinaj duhovnicesc

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 21 Noiembrie 2013
De curând, 20 de credincioşi din Parohia Uivar, Protopopiatul Timişoara I, însoţiţi de preotul paroh, Călin Tiberiu Nicolae Iftimie, au realizat un pelerinaj duhovnicesc la mai multe obiective religioase. Astfel au fost vizitate Mănăstirea Teiuş din Caransebeş, Mănăstirea Prislop şi Catedrala episcopală din Caransebeş. Primul popas făcut de pelerini a fost la Mănăstirea Teiuş din Caransebeş, unde au avut bucuria de a se închina la o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Eleusa (Miluitoarea) cu Pruncul din anul 1767, dar şi la o părticică din moaştele Sfântului Teodor Tiron şi la icoana Sfântului Ierarh Nicolae, cu o vechime de peste 200 de ani din paraclisul mănăstirii. 
 
Următorul obiectiv vizitat a fost Catedrala episcopală din Caransebeş, unde credincioşii au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de numeroşi preoţi slujitori. Ultima oprire a avut loc la Mănăstirea Prislop, unde pelerinii au înălţat rugăciuni în biserica ocrotită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, la mormântul părintelui Arsenie Boca, unul dintre marii duhovnici ai românilor, care a trăit în această mănăstire, şi la peştera Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. Pelerinajul a fost organizat în colaborare cu Centrul de pelerinaje „Partoş“ al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicolae şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Episcop-vicar Paisie Lugojeanul, şi a fost un bun prilej de a aduce jertfă de mulţumire pentru tot binele primit de la Dumnezeu în decursul acestui an şi de a pune început bun duhovnicesc Postului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Pr. Călin Tiberiu Nicolae)