În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Credința sinceră și dragostea față de semeni aduce bucurie și vindecare!
În Duminica a 4-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Vadul lui Isac, Protopopiatul Cahul.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți toți cei care au murit în deportări, fiind înălțate rugăciuni pentru pace și de chemare a milei lui Dumnezeu peste țara noastră și peste întreaga lume. De asemenea, au fost înălțate rugăciuni ca Domnul să trimită ploi line și aducătoare de belșug peste pământul însetat.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat credința și smerenia sutașului care și-a arătat mărinimia față de sluga sa bolnavă:
„Gestul lui este lăudabil și ne îndeamnă să arătăm mai multă atenție cu cei din jurul nostru, cu cei suferinzi, indiferent de poziția noastră socială, să arătăm dragoste și să ne rugăm pentru sănătatea și vindecarea celor suferinzi. Să fim solidari cu cei suferinzi și să depășim barierele create artificial prin egoism și ignoranță.
Domnul Hristos ne arată puterea credinței omului smerit şi mărinimie. Dumnezeu ascultă și împlinește rugăciunea noastră dacă ea vine dintr-o inimă bună, sinceră și dragoste față de semeni”.
La final, Preasfinția Sa a apreciat lucrarea părintelui Ionel Bâgea, preotul paroh al acestei parohii, evidențiind dragostea și smerenia părintelui, devotamentul și fidelitatea față de Biserică, statornicia și hărnicia acestuia în cei aproape 30 de ani de slujire în acest sat. Părintele Ionel a construit biserica, a înzestrat-o cu cele necesare slujirii, a îmbrăcat-o în haină de sărbătoare, procurând și o frumoasă catapeteasmă.
Preasfinția Sa a binecuvântat credincioșii prezenți, oferindu-le iconiţe.