În București și în mai multe localități din țară și din Republica Moldova s-a desfășurat astăzi, 28 martie 2026, „Marșul pentru viață”. Tema evenimentului din acest an, ajuns la a 16-a ediție la nivel național, s-a intitulat „Solidaritate pentru amândoi”. Ediția din 2026 propune o reflecție asupra nevoii de sprijin autentic pentru mamă și copil, înainte și după naștere, evidențiind faptul că grija pentru viață este o responsabilitate comună a întregii societăți.
Criza scade consumul de gaz
Conducerea SC Gaz Est SA - Vaslui a anunţat o scădere a consumului de gaze naturale cu aproximativ 10% faţă de perioada similară a anului trecut. Directorul societăţii furnizoare de gaze naturale, Adrian Tighici, pune această scădere a consumului şi pe seama crizei financiare. „Atât în cazul consumatorilor casnici, cât şi la agenţii economici, se observă un consum redus. De teama crizei financiare, cetăţenii şi-au luat măsuri şi îşi gestionează altfel consumul. Totodată, o serie de agenţi economici şi-au închis activitatea ori au redus-o, iar acest lucru se simte“, a declarat Tighici. Directorul SC Gaz Est a precizat că societatea întâmpină probleme şi cu încasările, mai ales în rândul agenţilor economici. „Cei care produc şi comercializează preparate şi semipreparate alimentare sunt în cea mai grea situaţie, deoarece nu mai reuşesc să vândă marfa şi îşi plătesc greu utilităţile. Pentru noi ar fi fost foarte simplu să-i închidem, dar am ţinut cont de faptul că au fost, în timp, buni-platnici şi am stabilit împreună programe de eşalonare“, a mai spus Tighici. Tot din cauza crizei, dar şi fiindcă furnizorii de gaze naturale sunt obligaţi acum să înmagazineze 25% din cantitatea de gaze, ceea ce presupune un efort financiar substanţial, SC Gaz Est va reduce foarte mult nivelul investiţiilor din acest an.



.jpg)
