Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Criza valorilor în lumea contemporană, în perspectivă ortodoxă
În perioada 26-29 iunie 2008, în Grecia, va avea loc conferinţa anuală a Uniunii Interparlamentare a Ortodoxiei, informează Rompres. Reuniunea, la care vor participa peste 100 de parlamentari din toate cele cinci continente, are drept temă: „Criza valorilor în lumea contemporană - perspectivă ortodoxă“. Pe agenda reuniunii se va afla o expunere privind criza familiei moderne, cu sublinierea iniţiativelor care să promoveze familia tradiţională.



.jpg)
