„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
„Cultură şi civilizaţie în România“
În perioada 31 mai - 3 iunie 2011, la Galaţi s-a desfăşurat sub egida MECTS cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului naţional "Cultură şi civilizaţie în România", la care au participat peste 120 de liceeni şi profesori din 31 de judeţe, gazdă fiind Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna" din municipiul de la Dunăre.
Programul a fost coordonat de o echipă de inspectori din Ministerul Educaţiei, sub conducerea conf. dr. Vasile Timiş, ministru secretar de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu implicarea directă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: studiu privind particularităţile etnografice, etnologice şi lingvistice locale - câştigător: Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" - Braşov; studiu privind mentalităţile culturale şi cercetarea sociologică - câştigător: Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" - Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava; monografii istorice locale - câştigător: Colegiul Economic "Virgil Madgearu" - Bucureşti. Evaluarea portofoliilor şi a evoluţiei practice a echipajelor a fost realizată de un juriu alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi ai Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti. La festivitatea de încheiere, a fost prezent şi IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care i-a binecuvântat pe participanţi şi a oferit câştigătorilor, elevi şi profesori îndrumători, trei premii speciale "Sf. Ap. Andrei". Au mai acordat premii speciale Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia", Muzeul de Artă Vizuală şi alte instituţii locale de cultură. Conferinţă la Centrul "Sfântul Ioan Damaschin" Un alt eveniment important desfăşurat în Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost cel din cadrul Centrului de Studii Interdisciplinare "Sfântul Ioan Damaschin" al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, unde a continuat seria de întâlniri lunare, realizate la confluenţa dintre ştiinţă şi teologie, cu dezbaterea pe tema "Descoperiri arheologice cu caracter creştin din zona Dunării de Jos. Situl de la Bărboşi", propusă şi mediată de conf. dr. Mihaela Denisa Liuşnea din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi. Întrunirea s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a conf. dr. Vasile Timiş, ministru secretar de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, a prof. Nelu Doruleţ Resmeriţă, inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, preoţi, profesori, studenţi, elevi şi seminarişti. Întâlnirea a suscitat vii dezbateri şi discuţii, beneficiind şi de un cadru deosebit de desfăşurare: istoricul Palat Episcopal al Dunării de Jos (actualul sediu al Muzeului de Artă din Galaţi). În capela palatului se află osemintele primului creştin daco-roman cunoscut cu numele - Innocens, este una dintre cele mai importante piese de paleoantropologie din întregul patrimoniu arheologic românesc.