După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Curs de limba română online pentru românii din diaspora
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni lansează programul "Curs de limba română", cu scopul de a promova studiul limbii române în comunităţile româneşti de peste hotare, informează site-ul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, romarch.org. Cursul se adresează românilor din afara graniţelor care vorbesc limba română, însă care nu au studiat într-o instituţie de învăţământ cu predare în limba română, precum şi celor care doresc să dobândească şi să îşi perfecţioneze cunoştinţele gramaticale şi de lexic. Portalul vizează stimularea capacităţii de înţelegere, de dialog şi de asimilare a unei pronunţii corecte în limba română, fiind structurat în 3 module şi 30 de lecţii, formulate în funcţie de gradul de dificultate abordat. Cursul nu necesită cunoştinţe avansate de folosire a computerului, iar
exerciţiile şi textele sunt însoţite de materiale audio şi ilustraţii care facilitează parcurgerea lor. Accesarea lecţiilor şi a modulelor este gratuită şi se poate face direct de pe pagina de index a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni sau introducând adresa http://www.dprp.gov.ro/elearning/. Cursul de limba română a fost realizat cu sprijinul DRP, în cadrul unui proiect propus de Liga pentru Utilitate Publică.



.jpg)
