În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Curs de management operaţional pentru membrii Federaţiei Filantropia
Cel de-al doilea modul de curs destinat angajaţilor din cadrul organizaţiilor membre ale Federaţiei Filantropia s-a desfăşurat în cadrul Centrului social-pastoral "Sfânta Cruce" al Mănăstirii Caraiman din Buşteni, Prahova, informează federatia-filantropia.ro. Cursul, cu tema "Management operaţional", a avut loc în perioada 30 octombrie - 2 noiembrie şi a fost organizat în cadrul proiectului "Împreună pentru servicii sociale mai bune - Construirea capacităţii organizaţionale a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine", derulat de Federaţia Filantropia.
Cei 13 participanţi la acest modul au avut ocazia de a învăţa despre managementul operaţional, importanţa lui într-o organizaţie, diferenţele faţă de managementul strategic, etapele managementului operaţional, ce este şi cum se construieşte un plan de acţiune, toate aplicate în sfera serviciilor sociale. Participanţii şi-au însuşit conceptele prezentate printr-o serie de exerciţii practice, cu ajutorul cărora au putut înţelege modul în care se aplică tehnicile managementului operaţional. Acest curs face parte dintr-o serie de cinci module de formare care se adresează angajaţilor şi managerilor din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor membre ale federaţiei. Primele două cursuri, de management al echipei şi, respectiv, atragere de fonduri, au avut loc în lunile august şi septembrie. În perioada următoare vor mai avea loc cursuri cu temele: leadership şi managementul resurselor umane. Toate modulele de pregătire se vor desfăşura până în luna februarie 2013. În cursul lunii decembrie va avea loc un al doilea modul de curs de management operaţional pentru o altă serie de participanţi din cadrul organizaţiilor Federaţiei Filantropia. (Gh.C. Popa)