Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Curs şi sesiune de formare FORTE
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în perioada 19-21 martie, la Mănăstirea Timişeni-Şag s-a desfăşurat cursul regional de planificare strategică din cadrul proiectului FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social.
Proiectul FORTE este un proiect implementat de Federaţia Filantropia, împreună cu Patriarhia Română, Instituto de Formation Integral (IFI) şi SC Global Commercium Development SRL, două firme care au dorit să se implice în acest proces de planificare strategică. La acest curs susţinut de specialiştii Federaţiei Filantropia şi Global Commercium Development SRL au participat delegaţii Arhiepiscopiei Timişoarei şi reprezentanţi ai Episcopiei Severinului şi Strehaiei. "Cele două eparhii sunt delegate prin două echipe, astfel încât în cursul de planificare strategică toate departamentele din cadrul eparhiilor menţionate să poată beneficia de un plus de informaţie şi de un plan strategic structurat. Considerăm că nevoia de planificare strategică s-a resimţit din ce în ce mai mult în ultimii ani, iar această oportunitate prin proiectul intitulat generic FORTE este o şansă pentru Eparhia Timişoarei, ca de altfel pentru toate eparhiile implicate în cadrul acestui proiect", ne-a declarat pr. Cristian Pavel, consilier social al Arhiepiscopiei Timişoarei. Procesul de planificare strategică propus în proiect va urmări dezvoltarea capacităţii organizaţionale a eparhiilor pentru a acţiona mai eficient în domeniul incluziunii sociale. Totodată, se urmăreşte atingerea unor obiective importante ale proiectului FORTE, respectiv modulul de dezvoltare organizaţională, prin planificare şi planuri operaţionale şi componenta de formare şi pregătire. "În aceste zile desfăşurăm un curs de planificare strategică, care urmează unei etape organizaţionale ce a avut loc în lunile precedente. Prin acest curs, şi altele care vor urma, ne propunem să dezvoltăm abilităţile personalului activ în diverse structuri ale eparhiilor Patriarhiei, de a alcătui un plan strategic la nivel de eparhie în domeniul incluziunii sociale. Totodată, prin diverse prezentări şi exerciţii vom explora domeniul de incluziune socială, înţeleasă ca un cadru mai larg decât acela al asistenţei sociale, un cadru care se pliază pe abordarea Bisericii la nivelul individului şi comunităţii, o abordare multilaterală - în acest caz, nu numai din perspectiva socială, ci şi din perspectiva pastorală, culturală, educaţională", a precizat Cristian Chiriac, formator în cadrul proiectului. Începând din septembrie 2010, Federaţia Filantropia, împreună cu Patriarhia Română, Instituto de Formacion Integral (IFI) şi Global Commercium Development, implementează proiectul FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social, POSDRU/93/ 3.3/S/6227.