În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cursuri de muzică bizantină la Centrul de Copii şi Tineret „Sfântul Sebastian“ din Braşov
Centrul de Copii şi Tineret „Sfântul Sebastian“ din Braşov împreună cu Centrul Cultural „Lumină Lină - Studii de Muzică Bizantină“ din Alba Iulia organizează, începând cu 3 octombrie 2014, cursuri de muzică bizantină în municipiul Braşov. Cursul se adresează atât celor începători, cât şi intermediari şi va cuprinde o introducere în notaţia neumatică (semiografia muzicii bizantine), studiul ehurilor (glasurilor) bizantine şi interpretarea semnelor hironomice.
Cursul este conceput şi coordonat de prof. Laurenţiu Truţă, protopsalt al grupului de muzică bizantină „Lumină Lină“.
Muzica bizantină este o muzică atât religioasă cât şi laică, de o considerabilă importanţă care necesită să fie redescoperită şi în comunitatea ortodoxă din Transilvania, acolo unde prezenţa ei a fost stagnată, din cauza puternicelor influenţe şi presiuni apusene. Această muzică prezintă o mare profunzime melodică, literatura monodică psaltică punându-ne în faţă nenumărate colecţii de cântări ale autorilor muzicieni de peste 1000 de ani din perimetrul bizantin. Monodia bizantină reprezintă o valoare de necontestat, ea însumând căutările unor generaţii întregi de oameni în direcţia frumosului, esteticului şi echilibrului muzical. Aceasta se prezintă cu caracteristici şi trăsături proprii, izvorând ca structură modală din vechile moduri greceşti antice şi poartă un veşmânt caracteristic acestei perioade de dezvoltare a culturii la toate nivelele în spaţiul cultural, conform celor precizate de prof. protopsalt Laurenţiu Truţă.
„Centrul de Copii şi Tineret Sfântul Sebastian“ din Braşov are ca scop organizarea unor activităţi în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii copiilor şi a tinerilor, prin susţinerea permanentă a dezvoltării personale şi durabile a comunităţii. (Sava Flavius)