Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cursuri de planificare strategică la Timişoara
Săptămâna aceasta, în perioada 19-21 martie, reprezentanţi ai Episcopiei Severinului şi Strehaiei au participat la modulul cursului regional de planificare strategică din cadrul proiectului FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social, desfăşurat în Arhiepiscopia Timişoarei. Cursul a fost susţinut de specialişti de la Federaţia "Filantropia", în parteneriat cu Patriarhia Română, Formacion Consultoria Proyector şi Global Commercium Development SRL.



.jpg)
