Parohia Grădiștea, judeţul Ilfov, alături de Departamentul de tineret, a organizat de curând o activitate de toamnă, oferindu‑le copiilor un prilej de bucurie, comuniune și recunoștință față de Dumnezeu
Cursuri la seminarii teologice, suspendate din cauza gripei
Cursurile Seminariilor Teologice Ortodoxe din Botoşani şi Suceava au fost suspendate timp de o săptămănă. Măsura a fost dispusă de Direcţiile de Sănătate Publică ale judeţelor Botoşani şi Suceava, după ce s-a confirmat contactarea, de către elevi ai instituţiilor amintite, virusului A(H1N1). La Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi au fost depistaţi şase elevi cu virusul noii gripe, în prezent derulându-se lucrări de dezinfecţie în intreaga instituţie, după cum a declarat pentru Radio TRINITAS părintele Constantin Muha, directorul seminarului. De asemenea, şi la Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei“ din Suceava au fost confirmate două cazuri de contactare a noii gripe. La sfârşitul săptămânii trecute au fost depistaţi un elev de clasa a 9-a şi unul de clasa a 12-a având virusul gripei pandemice. La ambele instituţii, cursurile vor fi reluate la începutul săptămânii viitoare.



.jpg)
