În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Cursuri pentru conservarea bunurilor culturale la Sâmbăta de Sus
La Mănăstirea Sâmbăta de Sus a început luni, 19 septembrie, cel de-al doilea stagiu de pregătire de 12 zile pentru participanţii la programul de perfecţionare pentru specialitatea conservator bunuri culturale, în vederea organizării Centrului de pregătire pentru patrimoniul cultural "Sfântul Constantin Brâncoveanu" al Patriarhiei Române. Tot la ctitoria Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu îşi vor continua pregătirile cei 28 de participanţi la primul stagiu de pregătire, organizat la Iaşi, în luna iunie a acestui an, care provin de la cele mai importante mănăstiri şi colecţii muzeale din Moldova. Al doilea stagiu cuprinde activităţi preponderent practice referitoare la măsurile de protecţie şi de ocrotire a patrimoniului cultural naţional mobil (carte veche, icoane, lemn, argintărie, materiale textile ş.a.m.d.), iar participanţii vor fi îndrumaţi de specialişti în domeniile respective, proveniţi de la muzee şi centre universitare apropiate. (I.B.)