Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Cursuri pentru educare prin artă în Arhiepiscopia Sibiului
În perioada 15-17 iulie, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Sibiului (AORS) organizează, împreună cu Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău, cursul de "Lucrător prin arte combinate". Cursul se desfăşoară la sediul Biroului de Asistenţă Socială al AORS. Cursul este creat pentru a depăşi barierele educării formale şi pentru a provoca schimbări în metodele personalului care lucrează direct cu beneficiarii. Rezultat al unei experienţe de peste 14 ani, cursul îşi propune familiarizarea în lucrul cu tehnici inedite bazate pe muzică, teatru, artă vizuală, mişcare şi joc. Lucrătorul prin arte combinate este o persoană care foloseşte metode ce au la bază artele în vederea stimulării şi dezvoltării potenţialului beneficiarilor.
La curs participă personal, din cadrul Biroului Social al AORS, preoţi şi asistenţi sociali din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, personal din învăţământul special şi de masă, precum şi studenţi ai secţiilor de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. La finalul cursului, participanţii vor primi certificate de absolvire, recunoscute la nivel naţional de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.



.jpg)
