„La pas, în ie, pe Domnească” s-a numit evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei, desfăşurat în seara zilei de 21 iunie la Galați. Manifestarea cultural-artistică dedicată tradiției, identității și frumuseții costumului tradițional românesc a fost organizată de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Școala de dans „Tăbuș”.
Cursuri pentru preoţii din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei
La Liceul Teologic monahal "Sfântul Epifanie al Ciprului" de la Mănăstirea Răteşti din judeţul Buzău au loc, în această perioadă, cursurile preoţeşti pentru slujitorii sfintelor altare din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Săptămâna aceasta, la cursuri participă preoţii din protopopiatele Buzău III şi Panciu. "Scopul principal al acestor cursuri este de a elimina orice inovaţii în cult şi totodată de a contribui la reîmprospătarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor teologice pe care slujitorii sfintelor altare le-au dobândit în anii de studii. De aceea, programul zilnic presupune participarea la sfintele slujbe, după care, în timpul zilei, sunt susţinute prelegeri ce au ca teme principale Sfintele Taine ale Botezului şi Cununiei şi rolul lor deosebit în menţinerea şi transmiterea valorilor morale tradiţionale româneşti în societatea actuală supusă unei secularizări accentuate", a spus părintele Adrian Ionescu, consilier relaţii media al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei pentru Radio Trinitas.



.jpg)
