Cuvântul ierarhului: Odată cu Iisus Hristos, Căsătoria devine Taină

Scopul fundamental atât în familia personală, cât şi în familia mare, în parohie, este mântuirea.

Anul acesta pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române s-au accentuat discuţiile asupra celor două Sfinte Taine care stau la baza familiei: Botezul şi Cununia. Botezul este cel care ne introduce în Biserică, iar Cununia e cea care întemeiază familia creştină, având ca scop aducerea pe lume a copiilor, botezarea şi educarea lor. Însă, scopul fundamental atât în familia personală, cât şi în familia mare, în parohie, este mântuirea.

Familia este întemeiată în Hristos şi prin Hristos, El fiind capul, noi fiind mădularele familiei duhovniceşti întemeiată prin puterea Duhului Sfânt, la Cincizecime. Cincizecimea se repetă permanent, mai ales atunci când se întemeiază familia. Taina Cununiei constă în aceea că facilitează o relaţie directă cu Dumnezeu, care, în familie, se realizează întotdeauna prin celălalt, fie că vorbim de familia lărgită, Biserica, fie că vorbim despre bărbatul şi femeia uniţi în Hristos în Biserică.

În familie domneşte monarhia lui Unu Care uneşte

Odată cu Iisus Hristos, Căsătoria devine Taină. Taina este misterul care se consumă. Atunci când săvârşim o Sfântă Taină, omul este pus în relaţie directă cu Dumnezeu. Aşa cum, în Taina Botezului, cel care se botează devine fiu al Bisericii, mădular în parte al Trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica.

În Căsătorie, Taina se consumă, dar cade prin celălalt, către celălalt, cu celălalt. Atunci când spunem "Se cunună robul lui Dumnezeu, cu roaba lui Dumnezeu", cel care ia în căsătorie intră în relaţie directă cu Dumnezeu prin celălalt. Astfel putem spune că, în familie, se instalează monarhia lui Unu, Dumnezeu fiind Unicul Care uneşte. În căsătorie, cei doi participă unul la taina celuilalt, neconfundându-se între ei. Se creează o relaţie trinitară, în care Hristos este Cel Care uneşte: tu - Hristos - celălalt. De aceea, poligamia nu are nici o relevanţă, căci nu poţi împărţi iubirea decât tu cu celălalt, ca apoi aceasta să devină manifestă către copiii care descind din relaţia binecuvântată. În faţa celuilalt trebuie să vezi faţa lui Hristos. Şi cum de Hristos doreşti să te apropii, să te uneşti cu El în dragostea Lui, atunci bineînţeles că prin celălalt, care te duce la Hristos, se întăreşte unitatea familiei.

Mântuirea - scopul primordial al familiei

Scopul primordial al familiei trebuie să fie mântuirea. De aici decurg toate celelalte roluri ale acesteia. De aceea putem numi familia "mica Biserică", căci şi aceasta, ca şi "familia mare", presupune comuniune. În sine, aducerea pruncilor pe lume transformă familia într-o cetate nevăzută, care se întăreşte în lupta contra vrăjmaşilor văzuţi sau nevăzuţi prin rugăciunea unuia pentru celălalt. Aşa cum spune psalmistul: "Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri. Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă." (Psalmul 126, 3-5)

Atunci când prin căsătorie, un tănăr şi o tânără, prin dragoste, se dăruiesc unul altuia, cuplul lor se înscrie în supranaturalitatea unui mister. Viaţa, cu toate că trece prin materialitatea biologicului, nu este nici simplu fapt biologic, nici un simplu fapt individual. Este dinamism universal, care are o sursă inefabilă. Nu putem desprinde viaţa omului de "izvorul vieţii - Dumnezeu". În acest sens, tradiţia patristică arată mult respect faţă de crearea naturală a vieţii. Viaţa este respectată ca un dar natural, în virtutea originii sale supranaturale. De aceea, familia trebuie respectată ca fapt natural, în virtutea înscrierii ei în supranatural, prin care-şi capătă, în Cununie, statutul ei de Taină.

Cei doi, uniţi prin Taina Sfintei Cununii, sunt datori să lucreze pentru mântuirea proprie şi a celuilalt, oferind copiilor născuţi în familia creştină modelul vieţii în Hristos. În familia creştină modernă este necesar să devină evident faptul că viaţa creştină nu este o viaţă oarecare, căreia îi adăugăm câte o liturghie din când în când, câteva rugăciuni în fapt de seară, când nu suntem prea obosiţi, sau o atitudine pioasă faţă de vreun eveniment al vieţii cotidiene. Viaţa creştină este aceea mereu raportată la Hristos, mereu conştientă că Cel Care acum mai bine de 2000 de ani S-a născut într-o peşteră nu a încetat să Se nască, în mod spiritual, după Rusalii, în fiecare inimă creştină ce se îmbracă în haina botezului.