Cuvântul ierarhului: Sfântul Disc din pustiul Betsaidei

Ne-am propus să ne aplecăm, în cele ce urmează, asupra pericopei evanghelice care se citeşte în Duminica a opta după Rusalii, care ne relatează faptul că Mântuitorul înmulţeşte pâinile, în număr de 5, şi satură peste 10 mii de oameni. Vedem deci că Mântuitorul împlineşte o minune, al cărei mesaj poartă cu sine înţelesuri profunde. Nu-i vorba aici de o înmulţire a pâinilor pentru hrana biologică, de toate zilele.

Peste 10 mii de persoane care se satură nu înseamnă nimic în comparaţie cu 6 miliarde care aşteaptă hrană la bună vreme la ora actuală, pe întreaga Planetă (atunci poate populaţia planetei nu era 6 miliarde, ci poate un miliard). În minunea cu înmulţirea celor 5 pâini şi doi peşti, Hristos arată pentru prima dată în activitatea Sa pământească faptul că El a venit să sature nu 6 miliarde, ci mulţimi infinite, care se vor succeda până la sfârşitul veacurilor, din pâinea euharistică născând "universul euharistic".

Misiune şi filantropie

Să intrăm în miezul problematicii. Mai întâi, textul Sfântului Matei este clar. Locul unde Hristos avea să ne prezinte "universul euharistic" "era pustiu". El alege "pustiul", pentru că acesta conţine vidul existenţial, ariditatea unei fiinţări întru absenţa lui Dumnezeu. De altfel, pustiul este locul predilect al meditaţiilor hristice. (…)

Mântuitorul a atras mulţimile în pustiu pentru a le întări credinţa, nădejdea şi dragostea. Le-a vorbit până seara şi a tămăduit bolnavii lor, adică S-a preocupat de problemele lor sufleteşti, întărindu-i în credinţă, dându-le speranţă, arătându-le incomensurabila Sa dragoste. "Şi făcându-se seară, ucenicii s-au apropiat de El, zicându-I: Dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare" (Mt. 14, 15). La aceste vorbe, Iisus le răspunde: "N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce!" (Mt. 14, 16). Doreşte astfel să fixeze şi programul social al Bisericii. Acest "daţi-le voi să mănânce" este important pentru veacurile creştine până la sfârşitul lor, dar nu-i primordial. Menirea Bisericii este în mod principal de a călăuzi lumea spre Împărăţia lui Dumnezeu, unde nimeni nu se însoară, nici se mărită, nimeni nu mai mănâncă din mâncarea biologică, ci doar din cea teologică şi se împărtăşeşte din festinul euharistic, unde Se jertfeşte Însuşi "Mirele Bisericii", Care se consumă şi nu se epuizează niciodată. Deci scopul principal al Bisericii este ceea ce a făcut Hristos: să înveţe, să sfinţească şi să conducă pe credincioşi către această Împărăţie. Dar Hristos angajează instituţia Sa divino-umană şi la activitate social-filantropică. Altfel spus, Biserica, fie că face ea, dacă are din ce face, fie că determină pe cei cărora "le rodeşte ţarina din belşug" să dea de mâncare celor lipsiţi şi defavorizaţi, trebuie să facă şi filantropie.

Pregătirea pentru Liturghie

Urmărind mai departe firul Evangheliei, vedem că accentul nu cade pe acest aspect, că tocmai după această poruncă vine esenţialul. Pe fondul dialogului de surzi, Hristos deschide Universul Său: Apostolul Andrei prezintă pe un copil care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, pe care Hristos porunceşte să le aducă la El (In.6, 9). De ce dar 5 pâini şi de ce doi peşti? Simbolistica acestor numere a fost evaluată de hermeneuţii biblici, astfel încât numărul pâinilor trimitea inevitabil la cele cinci simţuri cu care a fost învestită fiinţa umană şi care prin hrană duhovnicească trebuie să se spiritualizeze, având ca fundament adevărul exprimat de ideograma grecească. Pe de altă parte, minunea aceasta poate fi încadrată într-un tablou euharistic în care Hristos oferă umanităţii Trupul Său care dă viaţă şi care potoleşte foamea fiinţială de îndumnezeire a unei lumi ce îşi aştepta Păstorul. Proscomidia se oficiază din materia tainei: cinci prescuri, una principală, din care preotul slujitor scoate Sfântul Agneţ ce se va preface în Însuşi Trupul Mântuitorului Iisus Hristos. Această prescură simbolizează pe Fecioara Maria-Născătoarea. Cei doi peşti simbolizează cele două firi pe care Iisus le are, dumnezeiască şi omenească, şi trimit pe de o parte la comuniunea celor două firi în persoana Domnului Iisus, iar pe de alta la comuniunea dintre Dumnezeu şi om. IXTYS, în limba greacă, înseamnă Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul şi nu este altceva decât sămânţa ce ascunde în ea adevărul care mărturisit aduce după sine câştigarea vieţii veşnice: "aceasta este Viaţa veşnică: să te cunoască pe Tine, singurul şi adevăratul Dumnezeu" (In 17, 3). Ofrandele aparţin unui copil, adică unei fiinţe curate, inocente, nevinovate. (…) Tocmai de aceea, în tradiţia Bisericii, cel ce pregăteşte ofrandele pentru liturghie trebuie să fie curat trupeşte şi sufleteşte. Prin parohii, de regulă, prescurile sunt pregătite de o văduvă evlavioasă sau de o familie a cărei viaţă este conformă cu morala şi Evanghelia lui Hristos. (…)

Instituirea "universului euharistic"

După această pregătire, pentru că locul era pustiu şi ceasul târziu, Hristos a poruncit apostolilor să aşeze mulţimile pe iarbă în grupuri separate a câte 100 şi a câte 50 de persoane. În felul acesta, pustiul Betsaidei a devenit un sfânt disc pe care miridele umane aşteptau prefacerea, transubstanţierea şi integrarea lor în comuniunea cu Dumnezeu. Trupul lui Hristos oferit omului îl face pe acesta ca, la rândul său, să devină trup al lui Hristos ca Biserică neprihănită: "ale Tale dintru ale Tale". Apoi, luând pâinile şi peştii, privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor, iar ucenicii mulţimilor (Mt. 14, 19).(…) Prin minunea aceasta, Hristos instituie "universul euharistic" în care ne întâlnim "cei curaţi cu inima" în Hristos Cel ce se aduce şi Cel ce este adus, Cel ce ne primeşte şi în acelaşi timp Cel ce se împarte şi niciodată nu se sfârşeşte. Preotul, după consumarea elementelor euharistice, după Epicleză, înainte de împărtăşirea sa şi a credincioşilor, adaugă în completare ce a zis la rugăciunea de la Heruvic: "Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte". E tocmai ceea ce s-a petrecut la înmulţirea pâinilor: "au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline" (v. 20). Iată ce miracol extraordinar! De la liturghie trebuie să pleci sătul trupeşte şi sufleteşte, mai îndreptat la casa ta, mai bun, mai înţelept, mai curat, căci euharistic, trupul lui Hristos, foc fiind, arde spinii păcatelor; intră în alcătuirea mădularelor, în rărunchi, în inimă; curăţeşte sufletul; sfinţeşte gândurile şi oasele; numărul deplin al celor cinci simţuri îl luminează; pătrunde în fiinţa ta frica de Dumnezeu, care pururea acoperă şi păzeşte de tot lucrul pierzător de suflet; spală, îndreptează, înţelepţeşte şi luminează; arată locaş al Duhului; iar cel ce primeşte pe Hristos euharistic nu mai este sălaş păcatului, ci templu al Duhului Sfânt. (…)

Hristos, prezent într-o infimă părticică euharistică

Important este şi că, după Împărtăşanie, s-au adunat douăsprezece coşuri pline cu firimituri. Grija apostolilor faţă de rămăşiţele ospăţului mesianic ne face să înţelegem realitatea prezenţei hristice în cea mai infimă părticică euharistică şi ne duce cu gândul la sfintele păstrate în chivotul de pe sfânta masă şi administrate pruncilor şi bolnavilor de către preoţi în împrejurările cele mai delicate ale vieţii de parohie.

Nu altcineva, ci apostolii care au primit din mâna lui Hristos pâinea, tot ei au adunat şi firimiturile; n-au lăsat pe alţii şi nu le-au lăsat la păsările cerului. Mai întâi, Hristos împarte pâinea euharistică, după ce o binecuvintează, apostolilor, nu altora, nu femeilor care erau din abundenţă acolo, care ar fi fost mai grijulii, mai îndemânatice. Dar nu era o mană ca oricare. Pâinea euharistică se împarte de cei consacraţi, cu mandat şi învestitură speciale în Biserică. Ceea ce înseamnă că numai cei aleşi, apostolii, şi după ei episcopii şi preoţii au acest mandat să fie miniştri ai tainelor lui Dumnezeu, prin hirotonie. Fiecare preot, după hirotonie, în aceeaşi Liturghie, până la împărtăşanie, după Epicleză, este chemat de ierarhul care l-a hirotonit, oferindu-i pe un taler special Trupul lui Hristos, zicându-i: "primeşte odorul acesta şi-l păstrează până la a doua venire a lui Hristos Care din mâinile tale îl va cere". Deci, apostolii primesc din mâna Arhiereului veşnic pâinea euharistică şi aceasta este împărţită celor din "comunităţile" aşezate pe iarbă. Şi acum, dacă este o bună organizare, la o liturghie, din cinci pâini poţi să împărtăşeşti tot atâţia oameni ca în pustia aceea! (…)

Tot ce s-a petrecut în pustiu nu a fost altceva decât o pregătire spirituală pentru masa euharistică de la finalul zilei, un mod pedagogic de a-i face pe cei prezenţi să înţeleagă faptul că Hristos Cel ce acum le vorbeşte şi le vindecă neputinţele va fi cu ei "în toate zilele" după Rusalii şi până la sfârşitul veacurilor în forma pâinii celei adevărate care dă viaţă. (…)

Cheia înţelesurilor euharistice ale înmulţirii pâinilor şi peştilor ne-o oferă Ioan Evanghelistul. În capitolul 6, după această minune, Iisus se retrage singur în munte "cunoscând că voiau să-L facă rege", iar ucenicii au plecat cu corabia în Capernaum. A doua zi, mulţimile îl găsesc în sinagoga din Capernaum, când le vorbeşte deschis aceloraşi oameni pe care îi săturase în pustiu cu o zi înainte: "Eu sunt pâinea vieţii... cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu" (In. 6, 51). Acum este momentul în care Mântuitorul dezleagă înţelesul euharistic al minunii din pustiu. De aceea, în concluzie, trebuie să spunem că mesajul lui Hristos de la înmulţirea pâinilor este imaginea liturghiei primare din lume. Credincioşii care vor gusta din această hrană "se satură" din prezenţa lui Dumnezeu şi se adapă din apa vie care-i ajută să nu mai înseteze niciodată. Să ne străduim să vedem lucrurile în profunzimea lor! Amin.