Cuvântul Ierarhului: Tinerii, în comuniune cu Dumnezeu

† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

Se pare că în decursul istoriei poporului nostru nu s-au înregistrat atâtea frământări şi mutaţii sociale, culturale, economice şi, nu în ultimul rând, spirituale, câte vedem astăzi.

Asistăm la o înstrăinare crescândă faţă de principiile şi învăţăturile moralei creştine; în acelaşi timp, numărul tinerilor pregătiţi, în şcolile din perioada anterioară evenimentelor din decembrie 1989, pentru a purta steagul „biruitor“ al socialismului spre viitorul luminos al comunismului ateu păşesc în număr tot mai mare pragul sfintelor biserici şi poartă permanent pe piepturile lor semnul jertfei şi al biruinţei, Sfânta Cruce. Cred că tinerii, cei atraşi de tentaţiile libertăţii nesănătoase, de libertinaj, nu după mult timp se vor întoarce la calea principiilor moralei creştine, milenare de două ori, singurele care au călăuzit toate generaţiile neamului nostru românesc, generaţiile întregului continent european, primind pecetea creştină pe cultura, arta şi gândirea Europei; se vor întoarce la trăirea vieţii în duhul omeniei, al cinstei, al dragostei de muncă, luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc“ (I Cor. 10, 23).

Tinerii noştri, ieşiţi de pe băncile şcolilor şi universităţilor, intră, vrând-nevrând, în vâltoarea problemelor societăţii din care fac parte, mai ales în vâltoarea frământărilor politice, chiar ca spectatori, nu neapărat ca participanţi activi.

În această vâltoare, se întreabă, fireşte, pe ce cale să apuce, cum să privească sau să judece cele din jurul lor fără a-şi tulbura pacea sufletească sau a-şi rata o carieră, un drum, o activitate folositoare atât pentru ei înşişi, cât şi pentru poporul din care fac parte, ca în acest fel să îndeplinească cuvintele aceluiaşi Sfânt Apostol Pavel: „Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui“ (I Cor. 10, 24).

Ambele îndrumări ale Sfântului Apostol Pavel, citate mai sus, asigură celui călăuzit de ele integritatea morală şi unitatea sufletească, comuniunea cu semenii fără de care viaţa omului ar fi un pustiu sfâşietor, un iad. Chinurile iadului, spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, una şi nedespărţită, constau în faptul că oamenii aflaţi în iad stau spate în spate şi nu pot să se privească în faţă, adică nu simt duhul comuniunii sufleteşti, deşi, fizic, stau foarte apropiaţi.

Duhul comuniunii sufleteşti este izvorul adevăratei bucurii pentru orice om, pentru că numai atunci când ne privim faţă în faţă ne putem cunoaşte şi iubi mai bine şi mai curat; tocmai această iubire curată, în duhul adevărului învăţăturii moralei creştine, ne păstrează în comuniunea sufletească nu numai cu oamenii, ci şi cu Dumnezeu, Care vrea „ca toţi să fim una“ (Ioan 17, 21), un suflet, un cuget, o simţire.