În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Dacă nu ai familia puternică, nici pastoraţia nu poate fi puternică“
„S-a tot vorbit, în aceste zile ale întâlnirilor noastre, cât să dai parohiei şi cât să dai familiei? Preotul să nu sacrifice zilnic pe soţia sa şi pe copiii lui pentru că familia va ajunge obosită să fie mereu o jertfă. În acelaşi timp, preotul are datoria să menţină echilibrul între cele două, familie şi parohie, deoarece, dacă nu ai familia puternică, nici pastoraţia nu poate fi puternică“.
Conferinţele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Iaşilor, organizate la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“ din Durău, au continuat, în perioada 4-6 iunie, cu întrunirea preoţilor din protopopiatele Târgu Neamţ şi Roznov. În cadrul acestei întâlniri, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, preoţii din cele două protopopiate au dezbătut o serie de teme dedicate Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena: „Sf. Împ. Constantin şi Elena - prezenţă a familiei creştine în misiunea Bisericii“, „Preotul şi preoteasa - părinţi în familie şi în parohie“, „Preotul şi preoteasa ca slujitori ai Bisericii“, „Preotul şi preoteasa ca părinţi ai propriilor copii“, „Preotul şi preoteasa ca soţ şi soţie“.
„În spatele marilor preoţi ai Bisericii Ortodoxe stă făptura modestă, smerită, plină de ospitalitate a preotesei“
În cuvântul deschiderii conferinţei de la Durău, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a subliniat faptul că „reuşita sau nereuşita pastorală în parohie depind, într-o mare măsură, de relaţia preotului cu soţia şi proprii copii“. „Dacă familia preotului reprezintă acel loc care străluceşte prin înţelegere şi armonie, îmbogăţită prin prezenţa dumnezeiască, atunci oamenii din parohie «vor veni la preot ca nişte vârtelniţe la lumină», spunea mitropolitul Antonie de Suroj, în timp ce părintele Arsenie Papacioc sublinia faptul că «în spatele marilor preoţi ai Bisericii Ortodoxe, stă făptura modestă, smerită, candidă şi plină de ospitalitate a preotesei». Şi trebuie să recunoaştem faptul că, despre preot, s-au scris foarte multe lucruri, dar despre preoteasă, foarte puţine. (...) S-a tot vorbit, în aceste zile ale întâlnirilor noastre, cât să dai parohiei şi cât să dai familiei? Preotul să nu sacrifice zilnic pe soţia sa şi pe copiii lui pentru că familia va ajunge obosită să fie mereu o jertfă. În acelaşi timp, preotul are datoria să menţină echilibrul între cele două, familie şi parohie, deoarece, dacă nu ai familia puternică, nici pastoraţia nu poate fi puternică“, a subliniat Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit, în cuvântul adresat preoţilor participanţi la conferinţă.
Drumul de la idolatrie la credinţă
În continuare, în cadrul întâlnirii, părintele Mihai Cristian a prezentat un referat cu titlul „Viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, prezenţă a familiei creştine în misiunea de astăzi“, o lucrare structurată pe două părţi: viaţa şi activitatea împăratului Constantin cel Mare şi a mamei sale, Elena, şi o parte axată pe învăţăturile morale ale vieţii celor doi sfinţi. „Împăratul Constantin a fost la început idolatru şi nici după viziunea Sfintei Cruci, nici după exemplele de vieţuire creştină oferite de mama sa, Elena, nu se converteşte prea repede, ci acest lucru se întâmplă abia la zece ani de la moartea mamei sale. Cu toate acestea, din momentul în care a urcat pe tron, deşi nu era creştin, a acordat libertate creştinilor. A construit biserici, cu toate că nu era încă botezat, a convocat şi a sprijinit întrunirea sinodului ecumenic, pentru a menţine unitatea Bisericii lui Hristos, toate acestea întâmplându-se deoarece el trăia în preajma lui Dumnezeu. Astfel, după ce, ani de zile, poartă de grijă Bisericii, împăratul Constantin, din tot sufletul, se converteşte la creştinism. Îndoiala lui devine credinţă, deznădejdea devine speranţă, patimile devin virtuţi, prin lucrarea tainică a Mântuitorului Iisus Hristos“, a subliniat, în lucrarea expusă, părintele Mihai Cristian.
Programul următoarele întâlniri ale preoţilor din Arhiepiscopia Iaşilor
După conferinţa preoţilor din protopopiatele Târgu Neamţ şi Roznov, între 9-11 iunie se va desfăşura întâlnirea preoţilor protopopiatelor Iaşi 3 şi Săveni. După aceste întâlniri, va urma o serie de cinci conferinţe, la care vor participa preoţii din cele 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, de această dată însoţiţi de preotese. Seria întâlnirilor de la Durău se va încheia în perioada 15-17 septembrie 2013, cu întrunirea preoţilor din protopopiatele Paşcani şi Ceahlău.