Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Dan Puric a conferenţiat la Cluj
Clujenii au avut posibilitatea să-l asculte pe actorul Dan Puric, vineri, 22 iunie, în Sala "Auditorium Maximum" a Colegiului Academic. Conferinţa actorului a avut titlul "Iubirea creştină" şi s-a înscris în campania de strângere de fonduri demarată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului pentru finalizarea Centrului de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie" din Cluj-Napoca, destinat bolnavilor oncologici. Cei prezenţi la eveniment au făcut donaţii, venind astfel în sprijinul acestui proiect. Banii strânşi în cadrul campaniei urmează să fie folosiţi pentru achiziţionarea de aparatură medicală.



.jpg)
