Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
„Dăruind vei dobândi” la Ploieşti
Parohia "Sfântul Vasile" din Ploieşti, în colaborare cu Gimnaziul "Sfântul Vasile", a desfăşurat ieri o nouă acţiune social-filantropică, în continuarea proiectului "Copilul învaţă iubirea lui Hristos" iniţiat de Patriarhia Română. Câţiva copii din grupele de cateheză, împreună cu profesorul Mihaela Bondrea şi preotul paroh Mihăiţă Stroe au împărţit daruri constând în alimente, obiecte de îmbrăcăminte şi bani unor familii necăjite, cu copii mici şi probleme de sănătate. De asemenea au fost ajutate şi două eleve din ciclul primar provenite din familii monoparentale.
Acţiunea este urmarea miniproiectului "Dăruind vei dobâni", în care copiii din grupele de cateheză din cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor" au demonstrat că ştiu că a-l iubi pe Hristos înseamnă şi a-i ajuta pe semenii tăi. Ei au participat cu multă bucurie şi entuziasm, manifestând afecţiune faţă de cei aflaţi în nevoi. La final, toţi participanţii au fost impresionaţi de situaţiile întâlnite şi s-au hotărât să se implice mai des în astfel de iniţiative.