Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Daruri „din inima Făgăraşului“ pentru sinistraţi
Primăria Municipiului Făgăraş şi Protopopiatul Făgăraş I, printr-o colaborare firească, au derulat zilele trecute acţiunea de colectare de ajutoare intitulată "Din inima Făgăraşului". La una dintre bisericile ortodoxe din oraş credincioşii au strâns mai bine de trei tone de alimente neperisabile: făină, ulei, zahăr, conserve de carne, conserve de peşte, legume conservate, paste făinoase şi pâine, precum şi câteva sute de kilograme de cartofi. Alimentele au fost duse ieri, 20 februarie, cu un microbuz şi o platformă către Tulcea. "S-a ales această destinaţie pentru că aici ajung mai rar ajutoarele din ţară şi pentru că zăpada şi îngheţul împiedică desfăşurarea obişnuită a vieţii în Deltă. Produsele se vor depozita într-o locaţie a Primăriei Municipiului Tulcea, de unde, cu ajutorul unui spărgător de gheaţă, vor ajunge în satele izolate din Deltă.
O altă acţiune de ajutorare a avut loc în Mediaş. La Biserica "Sfânta Treime", credincioşii au adunat peste 2,5 tone de alimente neperisabile şi 8.000 de lei. Aceste ajutoare sunt duse astăzi, 21 februarie, către parohiile Robeasca şi Moşeşti, din Protopopiatul Mărăcineni al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. "Am luat legătura cu preoţii din aceste sate pentru a afla care sunt nevoile oamenilor de acolo. Preoţii ne-au trimis tabele cu familiile aflate în mare dificultate, cu locuinţele în pericol de prăbuşire. Vom oferi banii şi ajutoarele în special acestor oameni necăjiţi, ale căror case pot cădea la topirea zăpezilor", ne-a explicat părintele Cornel Piţigoi de la Biserica "Sfânta Treime" din Mediaş.



.jpg)
