În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Daruri pentru copiii din Centrul „Dr. Nicolae Robănescu“
Parohia "Sfinţii Arhangheli" - Huedin din cadrul Protopopiatului III Capitală, împreună cu Grădiniţa Eurokid, desfăşoară mâine, 11 decembrie, o acţiunea socială pentru copiii internaţi la Centrul Medical de Recuperare Neuropsihiatrică "Dr. Nicolae Robănescu" din Bucureşti. "Cu prilejul apropiatului praznic al Naşterii Domnului, copiilor din Centrul Medical de Recuperare Neuropsihiatrică şi mamelor care îi însoţesc le vor fi împărţite daruri constând în haine, fructe, jucării, accesorii pentru nou-născuţi, lapte praf şi alte lucruri de folos. Aceste daruri vor fi transportate cu ajutorul a două microbuze. Acţiunea este rezultatul unei strânse colaborări pe care Parohia "Sfinţii Arhangheli" - Huedin o are cu Grădiniţa Eurokid din Bucureşti", ne-a spus părintele paroh Nectarie Florentin Antasiuc. În 2012, declarat Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Biserica Ortodoxă Română, Parohia "Sfinţii Arhangheli" - Huedin s-a mai implicat şi în proiectul "Copiii solidari în faţa suferinţei", desfăşurat de Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, prin participarea la acţiunea filantropică care a avut loc la acelaşi centru pentru copii, în data de 23 noiembrie 2012. (M.N.)