În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Daruri pentru copiii din două grădiniţe nemţene
Parohia Săvineşti II, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, în parteneriat cu Asociaţia umanitară „Ursula Honeck“ din Piatra Neamţ şi cu Fundaţia „Hilfe fur Osteuropa“, va desfăşura astăzi acţiunea umanitară intitulată „Darul îndrăgostiţilor“. Un număr de 50 de copii din două grădiniţe din judeţul Neamţ vor primi cadouri constând în dulciuri, hăinuţe, cărţi de colorat, creioane, acuarele s.a. „Prin această acţiune căutăm să ne îndreptăm spre copiii din familii care nu au posibilităţi financiare de la Grădiniţa Dumbrava Vale din comuna Săvineşti şi de la grădiniţa cu program prelungit din Roznov. Dorim să atragem atenţia asupra copiilor pe care îi considerăm un dar al iubirii lui Dumnezeu faţă de părinţii lor. De asemenea, copiii reprezintă un dar al iubirii, dintre părinţii lor, care au primit binecuvântare în biserică prin Taina Cununiei. Ne dorim ca în această perioadă familia să descopere copiii ca dar al lui Dumnezeu, astfel încât pruncii să crească într-un mediu sănătos şi binecuvântat. Mulţumim părintelui Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov, care sprijină parteneriatul cu Grădiniţa Roznov, Asociaţiei umanitare „Ursula Honeck“ din Piatra Neamţ şi Fundaţiei „Hilfe fur Osteuropa“ care ne-au oferit darurile pentru copiii din cele două grădiniţe“, a declarat pr. Petru Munteanu, de la parohia Săvineşti II.