În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Daruri pentru copiii din Urziceni
Protoieria Urziceni a oferit prin intermediul Biroului de Asistenţă Socială daruri pentru 60 de copii instituţionalizaţi din Centrul de Plasament Nr. 4, din Municipiul Urziceni.
.În Vinerea Mare, ne-am deplasat în mijlocul copiilor cu articole de îmbrăcăminte şi produse alimentare. Valoarea totală a produselor a fost de 4700 lei şi au ajuns la aceşti copii care nu au avut şansa de a creşte înconjuraţi de dragoste părintească în sânul unei familii, dar care sunt trataţi cu toată atenţia cuvenită de personalul angajat în cadrul acestui centru. "În colaborare cu doamna Director Panţu Nadia Luminiţa, persoana care cunoaşte cel mai în detaliu atât nevoile instituţiei rezidenţiale cât şi pe cele ale copiilor am încercat să acoperim o parte din nevoile stringente şi să creăm pentru copii minunatul spirit al Sărbătorilor Pascale deoarece este cea mai importantă sărbătoare ortodoxă., este sărbătoarea bucuriei", a declarat Adriana Mariana Toma, sistent social Protoieria Urziceni Cei mici au primit cu entuziasm şi bucurie darurile şi s-au arătat nespus de încântaţi de faptul ca se înnoiesc de această Sfântă Sărbătoare aşa cum este obiceiul strămoşesc. În cadrul acestei acţiuni enoriaşii Catedralei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Municipiul Urziceni au donat suma de 200 de lei pentru acoperirea diverselor cheltuieli ale copiilor cu ocazia Sfintelor Sărbători.