Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Daruri pentru copiii nevoiaşi“, în parohia Balta Arsă
La Şcoala Primară Balta Arsă, comuna Corni, judeţul Botoşani, s-a derulat, pe 2 decembrie, proiectul "Daruri pentru copiii nevoiaşi". Cei 50 de elevi din clasele I-IV şi de la grădiniţă, prezenţi la şcoală, au primit pachete cu haine, încălţăminte, jucării, fructe şi dulciuri, toate dăruite cu multă dragoste de elevii Şcolii Nr. 11 Botoşani. Pentru cei absenţi, darurile au rămas în grija dascălilor din Şcoala Primară Balta Arsă. Proiectul s-a desfăşurat în colaborare cu Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei - filiala Botoşani şi cu parohia Balta Arsă, Protopopiatul Botoşani. (prof. Rozalia Groza)



.jpg)
