Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Daruri pentru copiii sărmani din Craiova
Centrul social pentru copii „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat o colectă de îmbrăcăminte și încălțăminte la Grădinita cu program prelungit „Floarea Soarelui” din Craiova. Articolele au fost aduse de părinții preșcolarilor care frecventează această grădiniță și donate copiilor de la Centrul „Aripi de Lumină”. Evenimentul a avut loc în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) și a Parteneriatului educațional intitulat „Prieteni pentru prieteni”.
Programul a continuat cu un atelier de creativitate, unde copiii au realizat un acvariu cu pești folosind tehnica origami. În cadrul acestei activități comune, copiii s-au bucurat, au comunicat, au relaționat pozitiv, și-au exersat capacitățile creatoare, conștientizând afectivitatea de grup ca suport al prieteniei. Fiecare copil participant a dovedit imaginație, originalitate în realizarea lucrărilor, acestea fiind apoi expuse și admirate la expoziția amenajată, după cum au precizat reprezentanții Centrului social al Arhiepiscopiei Craiovei.
„Preșcolarii, însoțiți de reprezentanți ai părinților și bunicilor, și-au deschis porțile inimilor, primindu-i cu bucurie și entuziasm pe prietenii lor mai mari. Debutul întâlnirii a fost marcat de prezentarea unui scurt moment poetic, precedat de interpretarea unor cântece la chitară. Copiii au participat cu plăcere și interes, fiind fascinați de frumusețea și expresivitatea versurilor, însoțind cu aplauze textele cântecelor. Strânsa colaborare cu părinții preșcolarilor și implicarea acestora în activitățile grădiniței, prin valorificarea experienței personale a fiecăruia, sunt benefice, deoarece părinții își vor putea descoperi copiii în diferite aspecte pe care le implică viața în colectivitate, își vor împărtăși experiențele, se vor împrieteni între ei, vor învăța să abordeze relația cu propriul copil și dintr-o altă perspectivă”, a declarat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului social „Aripi de Lumină”. Specialiștii vorbesc, de asemenea, și despre rolul acestor acțiuni care promovează valorile morale. „Activitățile prevăzute în cadrul parteneriatelor educaționale îi ajută atât pe copiii preșcolari, cât și pe elevi să se dezvolte într-un mod echilibrat și sănătos din punct de vedere emoțional și social, promovează valorile morale, precum: ajutorarea aproapelui, facerea de bine, stimularea implicării în activități de voluntariat. Mulțumim cadrelor didactice, părinților și bunicilor pentru toată disponibilitatea dumnealor, pentru generozitatea şi frumusețea gestului de a dărui, dar şi micuților, care sunt întotdeauna pregătiți să ofere un zâmbet necondiționat și să te accepte în lumea lor, care ne îmbogățesc viața și ne colorează sufletul zi de zi”, a adăugat psihopedagogul Centrului social, Renata Bănescu.