După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Daruri pentru elevii premianţi, la Deva
La Deva, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care s-au remarcat la nivel judeţean şi, mai ales, naţional, prin rezultatele obţinute la Olimpiada de Religie. Printre cei care s-au remarcat se află Teodora Taelup, clasa a VII-a, Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu“, Hunedoara; Maria Liana Munteanu, clasa a XII-a, Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina“, Prislop; Adela Păun, clasa a X-a, Colegiul Teoretic „Mihai Eminescu“, Petroşani; Elena Roxana Opriţa, clasa a X-a, Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina“, Prislop; Muntean Ruxandra, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu“, Orăştie; Raluca-Lavinia Găldău, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu“, Orăştie; Maria Iustina Mălai, clasa a XI a, Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina“, Prislop.
Rugăciunea de mulţumire adresată lui Dumnezeu, săvârşită de protosinghelul Nestor Dinculeană, consilier pastoral-liturgic al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, împreună cu pr. Florin Dobrei, consilier cultural şi pr. Gabriel Basa, inspectorul de învăţământ, în prezenţa Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi a celor 27 de elevi premiaţi, precum şi a profesorilor care s-au străduit să îi înveţe adevărurile de credinţă, a fost urmată de cuvântul de suflet al ierarhului.
La final, PS Gurie a împărţit elevilor diplome şi premii, iar profesorilor şi părinţilor coordonatori câte un exemplar din lucrarea „Studii de teologie morală şi filosofia valorilor“, de pr. Dumitru I. Belu, recent publicată în Editura Episcopiei Devei şi Hunedoarei. (Pr. Gabriel Basa)



.jpg)
