Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Daruri pentru persoanele cu dizabilităţi
Beneficiarii Aşezământului social pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie“ din Alba Iulia au participat la o activitate dedicată sărbătorilor de Crăciun. După ce au împodobit bradul şi au interpretat câteva colinde, toţi beneficiarii centrului au primit pachete de sărbători, conform celor precizate de Marcela Weber, coordonatorul Aşezământului social „Sfântul Meletie“.
Aşezământul a fost înfiinţat în 2008 şi funcţionează în cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Alba Iulia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Acesta oferă gratuit servicii de orientare profesională, recuperare - ergoterapie şi kinetoterapie, socializare, consiliere psihologică, asistenţă şi consiliere socială pentru 40 de persoane cu dizabilităţi.



.jpg)
