„De la moarte la îndumnezeire. 7 paşi ghidaţi de slujba Sfântului Maslu“

Într-o atmosferă duhovnicească şi în prezenţa unui public numeros, la Biserica „Sfântul Nectarie“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun a avut loc luni, 21 octombrie 2013, susţinerea primei conferinţe din cadrul evenimentului „Zilele Sfântului Nectarie“, organizat pentru a marca şapte ani de la aducerea în această biserică a unei părticele din moaştele Sfântului taumaturg. 

Tema conferinţei, „De la moarte la îndumnezeire. 7 paşi ghidaţi de slujba Sfântului Maslu“, a fost un subiect de dialog duhovnicesc între maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de Formare şi Consiliere „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor (moderator), pr. paroh Petrică Lehaci şi credincioşii prezenţi.

„Cele şapte evanghelii sunt şapte paşi de la moarte la viaţă“

În deschidere, părintele paroh a mulţumit invitaţilor şi tututor celor prezenţi, dând cuvântul pr. consilier Constantin Sturzu, care a afirmat: „Mă bucur că în Iaşi există o manifestare de anvergura aceasta, că o parohie se gândeşte să-şi celebreze ocrotitorul prin manifestări care se întind pe parcursul a o lună de zile, de la momentul aducerii sfintelor moaşte la Iaşi şi dincolo de momentul prăznuirii Sfântului. Atunci când părintele îmi mărturisea că îşi doreşte să obţină pentru biserica pe care se străduia să o construiască, împreună cu credincioşii, o părticică din moaştele Sfântului Nectarie, l-am privit cu îndoială. Dar Sfinţia Sa a crezut cu tărie că acest lucru este cu putinţă. Şi iată, cu mila lui Dumnezeu şi prin mijlocirea unor oameni, avem astăzi o mică părticică din moaştele Sfântului Nectarie aici, ceea ce înseamnă că Sfântul Nectarie a iubit biserica aceasta, care îl are ca ocrotitor“.

Sfinţia Sa a motivat apoi alegerea temei, Taina Sfântului Maslu, care se săvârşeşte des în această biserică, dar şi faptul că Sfântul Nectarie este un sfânt taumaturg.

Cele şapte evanghelii care se citesc în cadrul acestei taine sunt, de fapt, şapte paşi de la moarte la viaţă. Mântuirea e un proces de vindecare, o vindecare în profunzime, iar în Ortodoxie avem trei etape: despătimirea, luminarea şi îndumnezeirea.

„Dumnezeu ne ia încetişor“

„Noi lucrăm în Biserică această vindecare a omului şi înţelegem că nu putem să facem lucrurile pe bucăţi sau doar cu o parte din fiinţa noastră, ci întru totul. Nu putem lăsa ca undeva să nu pătrundă untdelemnul, care înseamnă agonisirea Duhului Sfânt, undeva unde să nu-L las pe Dumnezeu în viaţa mea, fiindcă dacă voi face astfel, aceasta mă va defavoriza tot pe mine“, a subliniat pr. consilier Constantin Sturzu.

Maica Siluana Vlad a precizat că această scară cuprinsă în cele şapte evanghelii face parte din pedagogia divină: „Dumnezeu ne ia încetişor. Nimeni nu poate să-şi desăvârşească sănătatea sufletească şi trupească, fără să treacă prin aceste trepte. Cine ne vindecă? Nu călătoria noastră, nu ceea ce facem şi nici măcar rugăciunile şi slujbele din biserică, ci Dumnezeu Însuşi“. 

„Dumnezeu se uită la păcatele noastre ca la nişte răni“

Din prima evanghelie, cea a samarineanului milostiv, când acel om toarnă pe rănile celui căzut între tâlhari untdelemn şi vin, untdelemn pe care îl folosim la Sfântul Maslu, vin pe care îl folosim în Taina Împărtăşaniei, putem înţelege faptul că Dumnezeu se poate apropia de noi în măsura în care noi acceptăm că am ajuns într-o stare aproape de moarte. Până în momentul în care cred că eu sunt în putere, că mai pot să rezolv ceva în viaţa mea, de fapt e o formă de a-I spune lui Dumnezeu: „Stai Tu un pic acolo, Te chem eu când am nevoie de ajutor (înainte de examen, când trebuie să-mi găsesc un loc de muncă şi în alte situaţii), dar în rest lasă-mă, că mă descurc“. Dar în rest, ştiu eu ce am de făcut, am mijloace. Omul Îl experimentează pe Dumnezeu ca pe o putere exterioară. Dar în momentul în care accept faptul că atâta vreme cât nu sunt cu El, sunt mort, chiar dacă sunt viu din punct de vedere biologic, social, profesional, Dumnezeu nu se poate apropia să mă vindece pentru că nu-I dau voie, consider că n-am nevoie de vindecare. Sunt şi bolnavi care refuză ajutorul. Tot aşa se întâmplă şi cu noi în viaţa duhovnicească, de multe ori. Trebuie să-I dăm voie lui Dumnezeu să se apropie de noi şi mai mult, să înţelegem că Dumnezeu ne priveşte ca fiind răniţi, că se uită la păcatele noastre ca la nişte răni, nu se uită ca să ne judece.

„Să îndrăznesc să cred că pot să-L văd pe Hristos!“

Pasul al doilea vine cu pericopa lui Zaheu care pare să nu vorbească despre vreo vindecare. Totuşi, este foarte important. Imediat ce eu conştientizez că sunt mort, pasul al doilea este să caut, cum căuta Zaheu, să văd cine este Iisus. Cum fac acest lucru? Încercând să împlinesc poruncile Lui. Mi-e greu să fiu de acord că totuşi Dumnezeu s-ar putea întâlni cu mine sau că ar accepta să stea de vorbă cu mine. De ce a fost ales de Hristos tocmai Zaheu? Pentru că a îndrăznit să creadă. Să îndrăznesc să cred că pot să-L văd pe Hristos! Să încerc să-L caut pe traseul Lui, nu pe traseul meu. Pe unde trece Iisus? Prin Biserică. Iar acest lucru ne pune deja în mişcare.

În treapta a treia, este un cuvânt în care Mântuitorul le spune ucenicilor: „Să mergeţi mai degrabă către oile cele pierdute ale casei lui Israel“. De ce Părinţii Bisericii au hotărât să fie acest moment relatat aici, în Taina Sfântului Maslu? Ei ne învaţă ca în această lucrare a noastră în care suntem îndemnaţi şi în care ne străduim să facem de acolo de unde putem să ne agăţăm de Dumnezeu. Nu încep cu o teologie foarte înaltă, dacă eu sunt om simplu şi am învăţat de la mama şi de la tata că e bine să ţii post miercurea şi vinerea. Începem cu acest lucru pe care îl ştim sau pe care îl putem, de la ceva ce noi putem înţelege şi putem pune în practică. Mai apoi ne vom lărgi inimile noastre. După cei trei paşi, atenţia se cuvine s-o acordăm celor înrudiţi cu noi, celor din casa noastră, pe care începem să-i pomenim. Avem de lucrat la relaţiile cu ei.

„Relele se înmulţesc pentru că nu mulţumim pentru cele bune“

Ultimele două trepte (ultimele două evanghelii) vorbesc despre starea de îndumnezeire a omului.

„În momentul în care eu, cu mila lui Dumnezeu, m-am curăţit, m-am vindecat, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine, iar dacă El trăieşte în mine, Hristos şi lucrează prin mine, este cazul să mă îndrept şi către cei bolnavi şi să învăţ să iubesc cu iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de oameni, să învăţ să-i cuprind pe toţi în inima mea, sănătoşi sau bolnavi, şi pentru toţi să-mi pun sufletul“, afirmă pr. consilier Constantin Sturzu.

La final, Maica Siluana Vlad a vorbit despre cauzele păcatului, atrăgând atenţia asupra unui fapt care ne îngrijorează uneori: „De ce se înmulţesc relele? Pentru că nu mulţumim pentru cele bune care sunt. Câţi oameni Îl laudă pe Dumnezeu acasă? Mai degrabă în biserică se întâmplă acest lucru.

E necesar să conştientizăm faptul că păcatul înseamnă boală; e acea neputinţă de a fi cu Dumnezeu. Există şi boli ascunse, «păcatele din neştiinţă ale poporului». Cauze ale păcatelor sunt adesea slava de la oameni şi confortul. Însă orice s-ar întâmpla în lumea aceasta, noi ne lipim de Dumnezeu. Nu cele exterioare ne păzesc, ci cele lăuntrice ale noastre. Orice s-ar întâmpla, este cu voia şi cu ştirea Celui ce ne-a făcut şi ne iubeşte. A avea sufletul curat înseamnă a-l spăla, nu a nu mai greşi. Să nu ne mai centrăm pe cât de mult rău facem, ci cât de «nespălaţi» suntem. Să nu rămânem aşa. A avea sufletul curat înseamnă a-l spăla, prin pocăinţă, permanent, prin Taina Spovedaniei“, a apreciat Maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de Formare şi Consiliere „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“.

„Ca bucuria să fie în noi, Hristos trebuie să fie în mijlocul nostru“

Subiectele abordate au fost diverse: necesitatea Tainei Sfântului Maslu, regretul, exerciţiul renunţării la plăcere, al iertării, relaţia duhovnic-ucenic, familie, acupunctură, astrologie, socializarea pe internet, lauda aproapelui, tăcere etc.

Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, care l-a felicitat pe părintele paroh pentru această iniţiativă, subliniind importanţa ei: „Toate aceste seri ne vor da posibilitatea să fim într-o relaţie mai bună cu Biserica, iar când vorbim de Biserică, mă duc cu gândul la Hristos. Ca bucuria să fie în noi, Hristos trebuie să fie în mijloc. Iar această întâlnire cu El nu e posibilă decât în Biserică şi în rugăciune“.

Programul „Zilelor Sfântului Nectarie“ va continua sâmbătă, 26 octombrie, la ora 12:00, cu un vernisaj de icoane pe sticlă în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, iar duminică, de la ora 19:00, credincioşii ieşeni sunt aşteptaţi la conferinţa „Părintele Dumitru Stăniloae şi renaşterea duhovnicească a României în secolul al XX-lea“, susţinută de arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor.