Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
Delegaţia Episcopiei Sălajului a vizitat Diakonia din Neuendettelsau
În perioada 18-22 septembrie, o delegaţie a Episcopei Sălajului, condusă de Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu, a efectuat o vizită în Germania la Diakonia din Neuendettelsau, la invitaţia rector prof. dr. Herman Schonauer. Vizita se înscrie în seria contactelor între Episcopia Sălajului şi una dintre cele mai importante structuri socio-filantropice din Germania. Cu această ocazie, a fost evaluat stadiul cooperării dintre cele două instituţii, s-au discutat priorităţile şi coordonatele pe care se vor dezvolta în continuare relaţiile.
S-au conturat arii noi de colaborare, cea mai importantă zonă vizând pregătirea teoretică şi practică de personal, care să poată creşte standardele de calitate a serviciilor sociale oferite de Biserica Ortodoxă în România. Au fost vizitate mai multe centre sociale şi medicale ale fundaţiei Diakonia din Neuendettelsau. În vederea identificării oportunităţilor de finanţare a proiectelor comune, a avut loc o întâlnire şi cu reprezentanţi ai Camerei de Industrie din Ansbach. Comunicări ştiinţifice Marţi, 20 septembrie, delegaţia Episcopiei Sălajului a participat la o conferinţă preoţească ecumenică, în cadrul căreia s-au prezentat comunicări ştiinţifice menite să faciliteze o mai bună cunoaştere a identităţii, a învăţăturii de credinţă, a istoriei şi spiritualităţii partenerilor de dialog, respectiv a Bisericii Luterane Evanghelice şi a Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul acestei conferinţe, partea română a susţinut mai multe comunicări. Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a susţinut comunicarea cu tema "De la Eden la paradis: traseul spiritual al omului"; pr. lect. dr. Gabriel-Viorel Gârdan, consilier cultural, a susţinut tema "Paternitatea duhovnicească în spiritualitatea răsăriteană"; pr. drd. Ionuţ Pop, inspector eparhial - "O introducere în istoria Bisericii Ortodoxe Române". Delegaţia a avut, de asemenea, o întâlnire cu Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, şi cu pr. Teofil Herineanu, preot paroh în Nurenberg. În cadrul întâlnirii, s-au discutat aspecte legate de misiunea preoţilor ortodocşi în Germania, precum şi despre evoluţia relaţiilor dintre Biserica Luterană şi Biserica Ortodoxă. În ultima zi a fost vizitată Facultatea de Teologie Augustana din Neuendettelsau. În cadrul discuţiei purtate cu prof. dr. Markus Buntfuß, rectorul acestei instituţii de învăţământ teologic, a fost prezentată oferta educaţională a facultăţii, sistemul de învăţământ patronat de Biserică, direcţiile majore de cercetare şi oportunităţile de colaborare. Au fost vizitate capela, campusul şi biblioteca.